Jucătorul celor de la FCSB, Kamer Qaka, s-a accidentat în prima etapă a Ligii 1 Betano, cu Astra, iar acum medicii au anunțat cât timp va fi indisponibil mijlocașul ajuns sub comanda lui Dică de la Poli Iași.
Albanezul Kamer Qaka a părăsit terenul, în meciul cu Astra, după aproape jumătate de oră de joc, el intrând la pauză și fiind înlocuit în minutul 77 de către Momcilovic. Mijlocașul a fost lovit de către Laurențiu Buș în zona genunchiului drept și a fost scos de pe gazon cu ajutorul staff-ului medical.
Qaka a avut nevoie de pauză, inclusiv duminică, iar controlul efectuat acum a arătat că e vorba despre o contuzie puternică, nu de ceva mai grav, dar va avea nevoie de repaus. Conform Digi Sport, el va rata duelul cu Rudar Velenje din Liga Europa, dar și derby-ul de duminică din Liga 1 cu Dinamo.
Astfel, Qaka a avut parte de un debut nefericit la FCSB, în timp ce Buș a primit cartonașul galben pentru faultul comis asupra albanezului.
FCSB a pierdut cu 1-0 partida de la Giurgiu, prima din acest sezon al Ligii 1, unicul gol fiind marcat de Llulaku, în minutul 43.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER