Dialog incendiar în direct la TV! Ionuț Chirilă l-a iritat pe Becali: „Gigi, am o experiență înzecită față de toți care s-au perindat pe la Steaua”. Finanțatorul FCSB a venit cu o replică „usturătoare”
Ionuț Chirilă și-a dat cu părerea despre banca tehnică a FCSB și despre parcursul echipei din acest sezon și cel precent. Totuși, la un moment dat, fostul antrenor al lui ASA Târgu Mureș l-a iritat pe Gigi Becali din cauza unei replici cu trimitere la Nicolae Dică.
„Am făcut Steaua campioană că Chiajna. Gigi, eu am o experiență înzecită față de toți care s-au perindat pe la Steaua”, a fost reamarca lui Ionuț Chirilă, care l-a iritat pe Becali.
Dialogul purtat în studioul ProX a luat amploare și Gigi Becali a dorit să le transmită un mesaj și contestatarilor, dar în special lui Ionuț Chirilă: „Și ce ai făcut mai departe? Tu nu ai fost angajat să o faci campioană pe Steaua. Eu nu am termenii lui Ionuț Chirila, dar eu am faptele. Eu nu sunt cu vorbele. Ionuț Chirilă trebuie să meargă în Spania sau Italia, la o echipă care are 300 de milioane de investit și să facă o echipă așa cum zice el. În România, ne cârpim și noi cum putem. Dacă în România faci cu 10 milioane ce fac ei în Spania cu 500 de milioane sau cu un miliard, atunci nu ar mai fi fotbalul așa”.
Ionuț Chirilă este liber de contract din aprilie 2017 și a susținut de nenumărate ori că este blocat în această meserie de oameni importanți din fotbalul românesc: „Toți îmi dau lecții. Eu nu mă refer acum la Ionuț. îi mulțumesc pentru părere, dar nu am nevoie de sfaturi. Să-i dea sfaturi lui Dică, că el e antrenor. Acum, ii dau și eu un sfat lui Ionuț Chirila. Îi dau cu dragoste. Să se ducă la o echipă și să facă performanță. Că și Cârțu vorbește atâta despre fotbal, iți zice de box to box și de mox to mox, dar apoi când e pe bancă dă cu picioarele pe acolo”, a încheiat finanțatorul vicecampioanei României.