CFR Cluj – Dinamo a fost decis de o lovitură de pedeapsă contestată de oaspeți. La interviurile de la finalul meciului, Ioan Filip, mijlocașul „câinilor” a povestit că el și colegii săi l-au întrebat pe centralul Chivulete de ce a dictat penalty, iar răspunsul acestuia i-a uimit.
„L-am întrebat pe domnul arbitru cine a faultat. Mi-a zis că nu știe! A lăsat și faza să continue vreo 3 secunde, după care a întors și a dat penalty! Nu l-am atins pe Cestor! E păcat! Nu știu ce va fi în continuare, cine va veni, dar trebuie sa găsim o soluție să ieșim din această situație. E o rușine pentru noi! O rușine că Dinamo e pe ultimul loc„, a declarat Filip la finalul partidei. CFR Cluj a câștigat, sâmbătă, meciul contra lui Dinamo București, scor 1-0, din etapa a treia a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 83, de Billel Omrani, din penalty. Cinci minute mai târziu, clujenii au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Sebastian Mailat.
Fără vreun punct acumulat în primele două etape și aflată pe ultimul loc al clasamentului, Dinamo nu l-a avut la meciul de la Cluj-Napoca pe banca tehnică nici pe Eugen Neagoe, care a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului de duminică, cu Universitatea Craiova, scor 0-2. În locul său, secundul Sebastian Moga a preluat atribuțiile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER