Dialog spumos între veteranii Maftei și Pancu în timpul meciului Voluntari – Botoșani. „OK, îl lăsăm pe el”. Ce a spus fostul lider al Rapidului la debutul pentru Voluntari

Dialog spumos între veteranii Maftei și Pancu în timpul meciului Voluntari - Botoșani.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația FC Voluntari a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Botoșani, în etapa a cincea a Ligii I. Golurile au fost marcate de Bălan ’65 pentru gazde și Cabrera ’18 pentru oaspeți. La gazde a debutat Daniel Pancu (38 de ani), atacantul intrând în minutul 60 în locul lui Călințaru.

„Am fost puțini timizi, puteam să și câștigăm. Suntem în dezavantaj clar că jucăm pe Dinamo, altceva va fi când vom juca pe stadionul nostru din Pipera, acum jucăm pe un teren neutru, toți adversarii nu simt că joacă în deplasare. Eu m-am simțit bine, m-am integrat foarte bine în colectiv. Nu au fost probleme cu acomodarea, sperăm să jucăm și un fotbal mai plăcut, locuința mea e în Voluntari, pot să zic că sunt acasă la noua mea echipă. Obiectivul este salvarea de la retrogradare, nu ne putem propune un obiectiv măreț”, a spus Pancu la Look TV. Ieșeanul în vârstă de 38 de ani a povestit și cum s-a ajuns ca lovitura liberă din minutul 65 să fie executată de Bălan, autorul unui gol fantastic. „Am vorbit cu Maftei înainte, eu nu știam că execută bine Bălan. Și mi-a spus că bate foarte bine loviturile libere. Atunci am zis: OK, îl lăsăm pe el. Și a înscris!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×