Dică, 4 luni fără gol

Golgheter al Stelei în acest sezon, „Dicanio“ se află într-o perioadă mai puțin fastă din punct de vedere al reușitelor.

Au trecut aproape patru luni de la ultimul gol înscris de Dică într-o partidă oficială, contra Farului, în luna decembrie a anului trecut. De atunci, s-au scurs 600 de minute ale sezonului de primăvară în care atacantul Stelei a încercat fără succes să-și treacă din nou numele pe lista marcatorilor.

Folosit mai mereu ca „al doilea vârf“ în spatele lui Jose Moreno, internaționalul român resimte din plin schimbările petrecute la Steaua în pauza competițională.

Ienei: „E un an mai slab pentru el!”

Perioada mai puțin inspirată a lui Dică a fost explicată de Emeric Ienei, fostul tehnician al Stelei și al echipei naționale. „Este un an mai slab pentru el, dar se mai întâmplă! Probabil pentru că Dică este preocupat mai mult de sistemul de construcție și de punerea în valoare a lui Pepe“, a declarat Emeric Ienei.

În schimb, oficialii Stelei așteaptă revenirea lui „Dicanio“. „Este un jucător profesionist, extrem de util echipei. Nu cred că e afectat de lipsa golurilor, dar bineînțeles că s-ar bucura dacă ar reuși să marcheze“, a declarat Adrian Ilie.

Gabi Balint, fost jucător Steaua: Cred că Dică este puțin blazat. Ar fi trebuit să plece de la Steaua atunci când se afla în formă maximă. Acum s-a schimbat și stilul de joc al echipei, sunt alții care ies în față

Publicat: 09 04. 2008, 21:20
Actualizat: 10 04. 2008, 14:57