Antrenorul FCSB-ului, Nicolae Dică, a apărut extrem de dezamăgit la finalul partidei cu Dinamo. Tehnicianul nu înțelege cum jucătorii săi au putut conduce de trei ori și n-au reușit să mențină avantajul până la final. Mihai Popescu a egalat la 3, în minutul 89.
„Sunt supărat pentru că n-am reușit să câștigăm un meci pe care l-am avut în mână. Am condus de trei ori… Și anul trecut am suferit la fazele fixe, la fel se întâmplă și acum. Păcat. Am marcat trei goluri, ne-am mai creat câteva ocazii, dar n-am reușit să câștigăm. Era minutul 89 și n-am fost în stare să mai rezistăm până la final. Sunt dezamăgit pentru că îmi doream să avem mai multe puncte. Trebuie să luăm lucrurile bune pe care le-am făcut astăzi. Nu se pune problema să nu avem omogenitate. Ne-a lipsit Pintilii, dar nu suntem fără busolă dacă lipsește.
Eu sper să fie un nou început pentru Florinel Coman. Trebuie să aibă încredere în el, să muncească în continuare. Trebuie să ne îmbunătățim jocul. Dinamo dă totul într-un derby. Așa se întâmplă mereu”, a spus Dică, la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER