Dică a băut după Rednic. Antrenorul dă vina pe fotbaliști după bătaia primită de la Sepsi: „Au intrat cu gândul că e terenul înghețat, cum să joace ei pe un asemenea teren? Vă dați seama?”
FCSB e demolată, 4-2 în deplasarea de la Sepsi, și pierde puncte importante în cursa de urmărire a campioanei CFR Cluj. La capătul unei partide spectaculoase în care fotbaliștii vicecampioanei au fost depășiți la fiecare capitol de către adversari, antrenorul Nicolae Dică s-a prezentat foarte nervos la declarații.
„Nu îmi vine să cred că s-a terminat așa. Știam că va fi un meci greu, de luptă. Dar noi am intrat cu gândul că e terenul înghețat, cum să jucăm noi pe un asemenea teren? Vă dați seama? Le-am zis că nu are importanță terenul, dar din păcate nu au înțeles acest lucru. Era foarte greu să ai posesie pe acest teren, să combini, să aduci mingi în fața porții. Jucătorii abia puteau să îți țină echilibrul. În a doua repriză am jucat mai bine, am marcat de două ori, dar foarte puțin. Până la meciul cu CFR mai avem două meciuri grele, abia apoi vedem câte puncte vom avea în spatele lor„, a spus antrenorul vicecampioanei.
Dică a discutat despre problemele de sănătate ale fotbaliștilor care au ieșit accidentați, dar a făcut și un exercițiu de memorie legat de ultimul joc în care FCSB a primit patru goluri: „Am pierdut doi jucători, Teixeira și Man, dar și Benzar era afectat. La Teixeira este grav, la Man sper să nu fie așa grav. Când am mai pierdut așa rău? Cu Viitorul? Da! Așa este, în 2013, atunci când am câștigat pe Ghencea cu Viitorul. Eram jucător acolo și ne-am salvat de la retrogradare„.