Dică a egalat un „record” stabilit de alți doi antrenori steliști
Sigur pe el că va rămâne principalul Stelei măcar până la finele anului, Nicolae Dică (35 de ani) a trebuit să se mulțumeacă doar cu un singur meci într-o asemenea postură, egalul împotriva echipei din Târgu Mureș, căci finanțatorul a bătut între timp palma cu Laurențiu Reghecampf.
Astfel el se alătură altor doi antrenori care au avut o atât de scurtă perioadă pe banca grupării roș-albastre. Primul a fost Ștefan Iovan, în etapa a 8-a ediției 2002/03, când a făcut tranziția între Cosmin Olăroiu, „eliberat atunci din funcție”, și Victor Pițurcă. Avea să fie unicul meci al „căpitanului de Sevilla” ca antrenor principal în primul nostru eșalon. Al doilea a fost Edward Iordănescu, în etapa a 9-a a ediției 2010/11, fiul actualului selecționer făcând atunci tranziția între Ilie Dumitrescu și Marius Lăcătuș. În respectivul sezon s-au perindat pe banca Stelei nu mai puțin de șase tehnicieni principali!