Dică: „Am scăpat de nea Gigi!”
După meciul cu Unirea Urziceni, jucătorii steliști au rămas zeci de minute în vestiar, unde au mâncat pizza și s-au uitat la televizor pentru a vedea reacțiile în urma victoriei lor. Dică a părăsit printre ultimii vestiarul.
Cât contează această victorie pentru voi?
Foarte mult, din moment ce punctele câștigate azi ne-au dus pe locul 2. Acum nu sper decât să avem continuitate, să ne apropiem de CFR Cluj cât mai mult. E bine că am putut să profităm de pasul lor greșit.
Ați câștigat abia în final…
Știam că Urziceniul are o echipă bună. Chiar și după ce am deschis scorul am avut emoții, mai ales când ei au avut cele două cornere consecutive. Mă gândeam la meciul din tur, când ne-au egalat pe final. Dar n-a fost dracul atât de negru!
„Două pase greșite și gata, ești fluierat“
De ce crezi că spectatorii îi fluieră pe unii, iar pe alții îi aplaudă?
Pe mine și azi (n.r. – duminică seară) m-au înjurat. E de-ajuns să greșesc două pase că gata, știu ce mă așteaptă. De patru ani mă tot înjură unii. E păcat, pentru că ați văzut, atunci când suporterii încurajează echipa, victoria nu ne poate scăpa. Cred că, dacă suntem mereu ajutați de public, suntem invincibili acasă. Doar o dată la nu știu câți ani se poate să pierdem…
Gigi Becali a început să te laude. Cum îți explici schimbarea de atitudine?
Nu mă miră. Nea Gigi mă încurajează atunci când joc bine, dar mă ceartă când joc slab și echipa pierde. Și înaintea acestei partide a venit la mine și mi-a zis că, dacă pierdem, numai eu voi fi de vină. Iată că am scăpat în această seară (n.r. – duminică seară) și sper să nu mai zică nimic de mine până la finalul campionatului. Deci asta înseamnă să nu mai pierdem!
Nicolae Dică, mijlocaș Steaua: E ciudat că unii sunt înjurați, iar alții aplaudați de galerie. Dar eu m-am obișnuit cu acest lucru de când sunt la Steaua
( Florin Marian )