Dică, demis dacă e eliminat de Rapid Viena? Răspunsul antrenorului: „Asta e!”
O eventuală eliminare în fața lui Rapid Viena, în play-off-ul Europa League, nu-i pune postul în pericol lui Nicolae Dică. Cel puțin așa susține antrenorul de 38 de ani, care anunță că nu a avut nicio discuție cu Gigi Becali legată de acest aspect.
Învins cu 3-1 la Viena, fostul mijlocaș trebuie să se asigure că echipa sa marchează de cel puțin două ori pentru a spera că nu calcă pe urmele lui Rădoi și ratează grupele Europa League, o contraperformanță cu care Gigi Becali nu e obișnuit și pe care, teoretic, nu ar accepta-o sub nicio formă. Deși e la 90 de minute de eliminarea din Europa, după ce a ratat titlul în fața CFR-ului, Dică are discursul unui antrenor sigur pe el, care nu se simte în pericol, în ciuda obiceiurilor lui Gigi Becali: „Trebuie întrebat patronul pentru că dânsul știe. Eu îmi fac treaba la fel și îmi doresc să râman aici și să fac rezultate bune. Dacă la un moment dat se va decide să fiu dat afară, asta e! Nu a existat această discuție că dacă nu ne calificăm în grupele Europa League 100% voi fi dat afară!”, a spus Dică, în conferința de presă susținută sâmbătă, cu o zi înaintea meciului cu Viitorul, din etapa a șasea a Ligii 1 Betano.
Cu Zlatinski adus la dorința patronului, Dică nu mai așteaptă noi transferuri, chiar dacă problemele din axul central al defensivei nu au fost rezolvate: „Nu cred că mai are cum să aducă patronul cinci, șase jucători acum. Probabil în iarnă, dacă nu va fi mulțumit de unii, probabil va aduce alții. Din punct de vedere defensiv, când sunt probleme, nu sunt doar în zona fundașilor centrali, ci e problema întregii echipe. Momentan avem doi fundași centrali de meserie, dar avem mai mulți jucători care pot evolua pe acea poziție”, a mai declarat tânărul tehnician al vicecampioanei României.