Dică: „Dinamoviștii să țină cu noi!”

Dică spune că fanii dinamoviști ar trebui să fie de partea Stelei pentru că ea i-a dus pe „câini“ în Uefa

Nicolae Dică revine cu Dinamo după ce a absentat cu Poli Timișoara și Universitatea Craiova. Golgheterul Stelei, cu nouă reușite, se află în fața celui de-al treilea titlu pe care l-ar putea câștiga în patru ani și jumătate de când se află în curtea roș-albaștrilor.

Ce aștepți de la derby-ul cu Dinamo?
E un meci de care depinde titlul pentru noi, în timp ce pentru Dinamo, la mijloc sunt doar motivația și orgoliile unui derby. Dar nu știu de ce se vorbește numai de Steaua. Să nu uităm că și CFR-ul mai are de jucat două meciuri, la fel ca noi, și se pot întâmpla multe până la final.

Gigi Becali a spus că dacă Dinamo era în locul Stelei, o ajuta să ia campionatul…
Nu sunt eu în măsură să comentez această declarație. Ar trebui însă ca suporterii lui Dinamo să țină cu Steaua, pentru că datorită performanțelor noastre din ultimii ani în Europa și a punctelor adunate, ei vor juca în Cupa UEFA.

Ți-e teamă de atmosfera din Șoseaua Ștefan cel Mare?
Au un stadion destul de micuț, așa că nu știu de ce ar trebui să îmi fie teamă.

Cei de la Rapid au afirmat că nu meritați acest campionat.
De vreo patru ani rapidiștii se tot cred campionii morali la finalul campionatelor. Ar cam trebui să își vadă de treaba lor, pentru că am impresia că sunt cam frustrați.

De ce crezi că este acest val împotriva Stelei?
Cred că unii s-au plictisit să o vadă numai pe Steaua în Liga Campionilor, și de aceea se fac tot felul de comentarii și speculații. Dar pe noi nu ne interesează, dovadă că, în patru ani și jumătate de când am venit în Ghencea, am cucerit două titluri și sunt aproape de un al treilea.

Publicat: 02 05. 2008, 23:20
Actualizat: 02 05. 2008, 23:24