Dică plânge după Steaua

După experiența nereușită din Italia, Nicolae Dică visează să se întoarcă în Ghencea. Gigi Becali nici nu vrea să audă de o revenire a fostului decar, deși românii din echipă l-ar dori înapoi. Au trecut mai bine de trei luni de când Nicolae Dică a părăsit Steaua, transferându-se cu chiu, cu vai, la Catania, echipă antrenată de Walter Zenga. Deși entuziasmat la început, când a debutat cu o „dublă“ pentru noua sa echipă, „Dicanio“ trece acum printr-o perioadă grea. El nu a jucat deloc în campionat, fiind folosit doar în meciul din Cupă, iar statutul de rezervă nu îi priește, mai ales că din declarațiile pe care el le-a acordat în ultima vreme reiese faptul că nici Zenga nu-i oferă sprijin.

„Am jucat puțin la Catania. Walter Zenga nu mi-a dat nicio explicație. Mi s-a spus să am răbdare să mă acomodez”, a afirmat el pentru agenția amintită mai sus. Fostul decar al Stelei a explicat de ce nu crede el că intră în vederile lui Zenga: „Eu sunt un jucător ofensiv, care nu face faza defensivă, iar aici, în Italia, fotbalul e tacticizat. Am 28 de ani și, dacă nu voi juca, voi pleca. Să mă întorc la Steaua nu depinde numai de mine”. Numai că Gigi Becali se opune categoric revenirii fostului golgheter în Ghencea. „Asta ar fi culmea, să-l iau pe Dică după ce m-am chinuit atât să scap de el! L-aș fi dat și în zece rate, numai să plece din vestiarul meu, unde începuse el să aibă aere de vedetă”, s-ar fi destăinuit Gigi unor apropiați când a fost întrebat dacă l-ar lua înapoi pe fotbalist.

A lăcrimat la nunta fratelui său
Dacă finanțatorul stelist se opune, nu același lucru se poate spune despre jucătorii români de la Steaua. Aceștia l-ar dori înapoi. De ce numai românii? Pentru că străinii care l-au prins la Steaua nu-l privesc cu ochi buni, deoarece Dică mereu le reproșa acestora că nu-l joacă. Apropiații lui „Dicanio“spun chiar că fotbalistul plânge efectiv în Italia după Steaua. În urmă cu trei săptămâni, la nunta fratelui său, Dică a lăcrimat mai mereu, pentru că lăutarul Adi de la Vâlcea i-a cântat toată noaptea numai melodii legate de echipa roș-albastră.

Vrea să plece pentru că a pierdut naționala
Nicolae Dică le-a spus apropiaților că se aștepta să nu mai fie chemat la echipa națională, din moment ce Zenga îi întoarce spatele. „Dacă nu am să joc, voi pleca de la Catania, pentru că vreau să revin la echipa națională”, s-a destăinuit el. La iarnă, românul vrea ca gruparea italiană să stabilească un preț de vânzare pentru el și să-și caute altă echipă. Ar fi vrut la Steaua, dar nu poate din cauza lui Becali. Și nici problemele cu unii dintre suporterii Stelei nu s-au uitat.


De ce nu joacă la Catania?

-Pentru că fundașii formației italiene bubuie mingiile direct pe vârfuri, mijlocașii ofensivi de creația, așa cum e Dică, neputând să-și pună amprenta asupra jocului
-Pentru că i se cere în permanență să facă faza defensivă și faza ofensivă, iar Dică nu a fost obișnuit cu acest lucru la Steaua. Culmea e că Zenga îl știa bine și, cu toate acestea, l-a luat la Catania
-Nu s-a acomodat în orașul din sudul Italiei, unde sărăcia și naționalismul locuitorilor nu-l fac să se simtă ca acasă. Regiunea a avut un impact negativ asupra lui Dică încă de la sosirea lui în Italia

Publicat: 10 10. 2008, 21:35
Actualizat: 11 10. 2008, 09:00