Dică, „săgeți” pentru contestatari: „Și Barcelona face asta”. Antrenorul și-a înghițit cuvintele când a fost pus să explice absența fotbalistului căzut în dizgrația lui Becali: „Atât vreau să spun”

Redactor:
Dan Mirea
Dică,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică a fost foarte mulțumit de prestația jucătorilor săi din partida cu Sepsi OSK, câștigată de FCSB cu 4-0. Antrenorul a prins curaj și a trimis câteva „săgeți” în direcția contestatarilor, dar și-a înghițit cuvintele când a fost pus să explice absența din lot al luo Cătălin Golofca.

FCSB și-a făcut viața ușoară încă din prima repriză, când avea deja 3-0. Până la final doar Daniel Benzar a mai marcat, iar Dică a fost foarte mulțumit de rezultat. De asemenea, antrenorul i-a „înțepat” pe cei care îl contestă pentru schimbările făcute în primul „11”: „Am vrut să câștigăm, nu am primit gol, e un lucru pozitiv. În a doua repriză am fost mai relaxați, dar per total sunt fericit că am reușit să câștigăm jocul. Mă bucur că am reușit s-o facem de o asemenea manieră. Am văzut că sunt criticat că rotesc, dar am văzut azi la Barcelona că și ei fac la fel. Asta e gândirea mea, am avut câteva meciuri grele. Cum am gândit eu… am câștigat jocul. E normal să fie obosiți jucătorii. Băieții au avut o atitudine foarte bună și am reușit să câștigpm jocul. Noi știm ceea ce se întâmplă cu echipa și e normal ca eu să decid ca anumiți jucători să fie odihniți”, a declarat Dică la DigiSport. 

Budescu, Romario Benzar, Denis Alibec și Cătălin Golofca au lipsit din lotul echipei. Dacă primii doi au lipsit motivat, Dică declarând că ei vor pleca la națională, absența lu Golofca nu a putut fi explicată. În urma prestațiilor slabe, fotbalistul venit de la Botoșani a intrat dizgrația finanțatorului Gigi Becali: „Pe Benzar și Budi i-am menajat pentru că știam că se duc la echipa națională. Golofca am decis să nu fie în lot, atât vreau să spun „, a adăugat Dică

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×