Dică știe unde este vulnerabilă Dinamo: „Am urmărit meciurile și am văzut că…”. Antrenorul FCSB-ului simte presiunea înaintea Marelui Derby: „E adevărat, dorm foarte puțin”
Nicolae Dică și-a creionat strategia pentru meciul din campionat împotriva lui Dinamo. Derby-ul va avea loc duminică pe Arena Națională, iar tehnicianul știe cum s-o învingă pe marea rivală.
Schimbarea antrenorului de la Dinamo nu i-a dat planurile peste cap lui Nicolae Dică, cel care a recunoscut că l-a studiat pe Vasile Miriuță. Antrenorul FCSB-ului a recunoscut că înaintea derby-ului își stăpânește cu greu emoțiile: „În mare, știu cum va juca domnul Miriuță. Am urmărit meciurile echipei sale. Este un meci foarte important pentru mine. Am trăit numeroase astfel de partide ca jucător. Acum sunt nerăbdător să debutez și ca antrenor. Vrem să câștigăm în primul rând pentru a ține aproape de CFR Cluj. Știți foarte bine că au patru puncte în fața noastră. Dorm foarte puțin înaintea unui astfel de meci, e adevărat”, a declarat Dică la conferința de presă, scrie Telekom Sport.
Se pare că Dică va miza pe un joc prudent în prima repriză, ca mai apoi, în partea secundă, să pună presiune pe fundașii dinamoviști: „Am văzut meciul lor de la Craiova și pe cel de la Timișoara. Nu au jucat bine în repriza a doua în niciunul dintre aceste jocuri. Totuși, acum nu mai contează”.
Dică a anunțat că pentru partida cu Lugano, din a doua rundă a grupelor Europa League, va produce câteva modificări în primul „11″: „Vom ține cont că jucăm din trei în trei zile. Sută la sută, pentru meciul cu Lugano vom efectua schimbări în echipă. Important pentru noi este să câștigăm campionatul, dar și Europa League este importantă”, a adăugat antrenorul FCSB-ului.