Gigi Becali a continuat cu investițiile masive și în această vară, iar Nicolae Dică are în acest moment dubluri pe aproape fiecare post. După începutul de campionat și calificarea în grupele Europa League, finanțatorul FCSB-ului a anunțat că vrea o schimbare în echipă.
Dică are la dispoziție un lot numeros, iar acest aspect i-a permis să modifice primul „11” în aproape fiecare meci. Iar acum tehnicianul vicecampioanei va avea de înfruntat o nouă provocare, după anunțul făcut de Becali: „Man dreapta, Coman stânga și să vedem dacă Tănase poate face parte din tripleta de aur, ca să nu mai jucăm cu atacanți. Mie nu îmi place cu atacant, vreau să jucăm ca Barcelona”, a declarat finanțatorul FCSB-ului.
Înaintea derby-ului cu Dinamo, de pe Arena Națională, Becali a anunțat tripleta de aur de la FCSB: Florinel Coman, Florin Tănase și Dennis Man: „Sau să vină Benzar cel mic în dreapta și Man să joace atacant. Asta vreau eu, să jucăm ca Barcelona”, a adăugat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER