Dică, uitat de Steaua: „Nu am primit nici măcar un telefon!”** De ce e dezamăgit de MM
Steaua are un antrenor nou, dar apucături vechi. Becali spune că
Dică poate continua oricând în Ghencea, dar în stafful echipei, în
timp ce Mihai Stoica anunță pur și simplu că mijlocașul nu mai face
parte din planul Stelei. Dică spune că este foarte dezamăgit de
modul în care a fost tratat de fosta lui echipă: „Nu mi-au dat nici
măcar un telefon! Nimeni nu mi-a mulțumit”, își varsă năduful cel
care a adus practic Cupa în Ghencea!
„Nimeni de la Steaua nu mi-a mulțumit pentru ce am făcut
acolo. Am avut un retur reușit la Steaua, chiar dacă am trecut prin
momente grele. Nu am primit nici măcar un telefon să mi se spună că
nu mai sunt în planurile echipei. Asta e viața! Am aflat de la
televizor că nu ma mai vor”, a declarat Nicolae Dică
„Nu voiam
să mă sune Becali, ci altcineva”
„Am reușit să ies pe ușa din față a acestui club! Nu e cel mai greu
moment din cariera mea, până la urmă fotbalul nu se joacă numai la
Steaua. Sunt profesionist și voi merge unde sunt dorit cel mai
mult. Nu voiam să mă sune Gigi
Becali, nu cred că el trebuia să mă caute, ci
altcineva„, a spus Dică.