Dican: „E greu de crezut că ne putem salva dacă verdictul TAS nu va fi favorabil”
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Francisc Dican, a declarat sâmbătă, după meciul cu CSMS Iași, scor 3-0, că acest succes este important, dar este greu de crezut că formația sa se va putea salva de la retrogradare dacă nu va primi un verdict favorabil la TAS, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am obținut o victorie importantă, pe terenul revelației returului. Acum așteptăm verdictul de la TAS și vom vedea ce va fi. E greu de crezut că ne putem salva dacă verdictul nu va fi favorabil. Rezultatele din ultima perioadă nu sunt un secret, e doar vorba despre munca băieților care au demonstrat că sunt serioși. Guima lovit la cap a fost dus la spital și urmează să facă un RMN”, a spus Dican.
Formația CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa CSMS Iași, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Tade ’31 (penalti), ’82 (penalti) și Jakolis ’54.
CFR Cluj a apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv după ce a fost sancționată cu 24 de puncte de penalizare de Comisia de Disciplină, ca urmare a neachitării datoriilor către cinci foști jucători.