„Didi Prodan era sufletul vestiarului”. Poveste genială cu regretatul fotbalist al Stelei: „Și-a dat cu nămol la mustață, zici că era Hitler! A râs până și nea Piți!”
Florin Maxim, fost fundaș stânga la Steaua București în perioada 1999-2000, a povestit o întâmplare amuzantă cu regretatul Didi Prodan în prim-plan.
Daniel Prodan a fost fundaș central la Steaua București, în perioada 1993-1996. S-a stins din viață pe 16 noiembrie 2016, la doar 44 de ani.
Florin Maxim: „Didi Prodan era un om fantastic”
Florin Maxim, jucător care a evoluat la Corvinul Hunedoara, Steaua, Alba Iulia, Sportul Studențesc, Farul Constanța, Poli Timișoara, Petrolul, Concordia Chiajna și FC Voluntari, își amintește cu bucurie de persoana care a fost Didi Prodan și de întâmplările amuzante ce îl au pe acesta în prim-plan.
„Era sufletul vestiarului. Făceam antrenamentul pe terenul 6 în Ghencea și, în perioada aceea, veneau soldații să ne ajute, să dea mingiile din sptate, erau tot timpul 15-20 de soldați pe lângă stadion. A început ploaia și făceam finalizare, era domnul Pițurcă antrenor. A dat Didi un șut peste, era ca un panou din ăsta ca o poartă, unde mai exersai tehnica.
S-a dus după el, a cerut montonul unui soldat și-a dat la mustață cu nămol, și-a dat freza într-o parte, zici că era Hitler, și a venit pe teren așa. Am început toți să râdem. Și ne-a Piți, care era sobru. Deci, incredibil! Era un om fantastic”, a povestit Florin Maxim, la GSP.
Daniel Prodan a evoluat în cariera sa de fotbalist la Olimpia Satu Mare, Steaua București, Atletico Madrid, Rangers, Rocar București, FC Național și ACR Messina.
În perioada 1993-2001, a jucat și în tricoul echipei naționale de fotbal a României, adunând nu mai puțin de 54 de selecții și un gol.
- 149 de meciuri a adunat Didi Prodan în Liga 1, reușind să înscrie 13 goluri.
- 34 de meciuri și 4 goluri a bifat Daniel Prodan în prima ligă a Spaniei.
- 10 meciuri a strâns Didi Prodan și pentru naționala U21 a României.
- 38 de meciuri a jucat Didi Prodan în total în cupele europene, reușind să înscrie un gol.