Didi revine cu Gloria Bistrița
Didi s-a accidentat în decembrie, anul trecut, la Timișoara, în primul eșec al CFR-ului din acest campionat. S-a tratat la Bologna și simte că poate reveni pe final de sezon.
Calvarul lui Didi e pe sfârșite. Și nu numai al lui, mai ales că, de mai bine de două luni, șefii CFR-ului și antrenorul Ioan Andone visează la revenirea brazilianului pe teren. Acest moment este aproape să devină realitate. O confirmă chiar jucătorul. „M-am refăcut aproape în totalitate după operația de la genunchi. Acum lucrez aici la Bologna și cu mingea și cred că aș putea juca măcar o partidă pentru CFR până la finalul campionatului. Vin săptămâna viitoare înapoi la Cluj”, a dezvăluit ieri Didi. Brazilianul este la curent cu desfășurarea evenimentelor și e trist că CFR-ul nu mai joacă așa cum o făcea în tur. „Mă doare, ar fi culmea să fiu indiferent. Eu chiar sper că, dacă revin, o să îmi ajut cu ceva echipa. Oricum, dacă nu apare nimic grav, ar trebui ca în două săptămâni să pot intra la joc. Bine, asta numai dacă și antrenorul va decide că merit”, completează Didi.
"Campionatul nu e jucat. CFR-ul pe care îl știu eu poate câștiga titlul, cu sau fără mine pe teren!" – Didi, atacant CFR Cluj