Didi și Ruiz nu au marcat în primele etape ale Ligii I

Andone nu este mulțumit de jocul lui CFR, iar una dintre bubele identificate de tehnician este finalizarea, atacanții titulari din primele două meciuri nereușind să înscrie niciun gol.

În meciurile cu CS Otopeni și Gloria Buzău, Andone le-a dat credit lui Didi și Ruiz, însă nici brazilianul și nici argentinianul nu au reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Singura realizare concretă a celor doi atacanți este pasa lui Ruiz la primul gol marcat de Trică la Ploiești, cu CS Otopeni.

Tocmai de aceea, Andone ia în calcul o altă formulă de atac pentru derby-ul cu Rapid, nefiind exclus ca în Giulești să folosească tandemul Semedo-Dubarbier, cel cu care a câștigat în primăvară derby-ul cu Dinamo din „Groapă“. Cert este doar că ivorianul Yssouf Kone, atacantul venit săptămâna trecută de la Rosenborg, are șanse mici să joace în Giulești. „El trebuia să stea 14 zile după accidentarea suferită în meciul Breda – Rosenborg, din Intertoto, dar luni a făcut un RMN și medicul i-a recomandat încă două zile de pauză.

Momentan se antrenează doar la sală, însă în câteva zile va intra și pe teren. Sunt șanse mici să joace cu Rapid“, a anunțat președintele Iuliu Mureșan. Cel mai devreme, Kone va debuta pentru CFR în meciul cu Craiova, din etapa a patra, însă cel mai probabil debutul său se va produce la Vaslui.

Publicat: 05 08. 2008, 23:01