Didi: „Vom fi campioni!”
Brazilianul Didi, după care Andone a plâns toată iarna și primăvara, s-a refăcut după accidentarea suferită la Timișoara și s-a întors ieri de la Bologna, fiind așteptat la aeroport de directorul executiv Răzvan Zamfir
Didi, ești gata să intri pe teren și să lupți pentru titlu?
Da, eu sunt pregătit să joc, poate nu sută la sută, dar dacă voi fi sau nu în echipă, asta numai antrenorul Andone decide. În ce mă privește, recunosc că îmi este un pic frică după accidentarea suferită.
N-ai mai jucat de anul trecut. Nu ți-e dor de minge?
Cum să nu? Aceste patru luni și jumătate pe tușă au fost foarte grele pentru mine, mai ales după ce am ajuns la Bologna, unde am făcut recuperarea. Mi-au lipsit atât colegii, dar mai ales familia, care a rămas acasă, în Brazilia.
La Bologna ai urmărit meciurile lui CFR din campionat?
Sigur, sunt la curent cu tot ce s-a întâmplat. Am suferit mult când am văzut că am pierdut primul loc în clasament. Acum văd că suntem din nou primii și sper să rămânem acolo până la final.
Ce șanse crezi că are CFR să câștige campionatul?
Eu cred că avem șanse foarte, foarte mari, sunt chiar sigur că echipa noastră va câștiga titlul. În mai, sută la sută vom fi campionii României.
Ioan Andone, antrenor CFR