Die Hard 6. Cum l-a convins Sergiu Popovici pe Mircea Rednic să-l păstreze la Dinamo: „A venit la mine și mi-a spus asta”

Chiar dacă a spus că Sergiu Popovici e ca și plecat de la echipă, Mircea Rednic a decis să-i mai acorde o șansă fundașului lateral. „Puriul” a dezvăluit că jucătorul i-a cerut încă o șansă pentru a demonstra că merită să îmbrace tricoul alb-roșu.

„Penedo, Nistor și Corbu sunt accidentați. Am spus clar la conferința de presă. Popovici e singurul dintre cei cu care am avut o discuție, care m-a rugat să-i mai dau o șansă. Nici Olteanu nu dă o mare siguranță, a și făcut greșeli. Am zis >. I-am mai dat o șansă. Nu pot spune că a jucat mai bine sau mai rău azi față de cum evoluase în restul sezonului. Ă‚sta e Popoviciu”, a spus Mircea Rednic, la finalul partidei cu Hermannstadt (1-1).

Sergiu Popovici l-a scăpat din marcaj pe Petrescu la scorul de 1-0, iar mijlocașul gazdelor a deviat în poartă pentru 1-1. Dinamo n-a mai reușit să înscrie, iar „câinii” sunt la nouă puncte de locurile de playoff, având și un joc în plus față de restul echipelor.

Ce spunea Mircea Rednic despre Popovici? „Mai mult eu ce pot să-i fac, decât să-l bag în teren să joace? Nu pot să joc eu în locul lui! E un băiat care se pregătește, dar trebuie să faci diferența. Ești la Dinamo! E un băiat bun, dar nu avem nevoie de băieți buni pe aici.”

Președintele Alexandru David a pus sare pe rană: „Jucătorii au șansa de a demonstra până pe 24 decembrie ceea ce pot. Toți, exceptându-l pe Popovici, în cazul căruia s-a luat o decizie. Au șansa de a demonstra că a fost vorba despre o perioadă complicată.”

 

Publicat: 08 12. 2018, 19:23
Actualizat: 08 12. 2018, 19:24