Din categoria „te spun lu’ mama”! :)** 2 dintre cei mai talentați jucători ai Stelei se bat pentru un loc în echipă prin intermediul părinților

Portarii de viitor ai Stelei se bat pentru al treilea loc din lotul lui „Reghe”

Lupta este atât de aprigă încât a depășit antrenamentele lor și s-a trecut la acuze dure din partea părinților. Prima care a dezvăluit nereguli în legătură cu modul în care se desfășoară lucrurile la Steaua a fost mama lui Ciuculescu.

„Domnul Cojocaru a simțit că postul băiatului său este amenințat de Ștefan și i-a cerut lui Argăseală să îl declare liber de contract pe fiul meu. Acesta când a văzut despre cine e vorba a luat foc și l-a lăsat să plece doar împrumut la ACS Berceni. Apoi, după ce împrumutul a expirat, Argăseală i-a dat fiului meu să semneze un contract, fără dată și ștampilă, până la vârsta de 21 de ani. Contractul era de 1000 lei lunar deși trebuia să primească minim 1.500”, a spus Alina Ciuculescu.

Aceasta continuă: „Când Ștefan avea 15 ani, Steaua i-a încheiat o convenție pe 200 de lei pe lună. Am cerut copii după asigurarea medicală dar degeaba. Am dat clubul în judecată și am cerut anularea convenției. După ce Argăseală a insistat și i-a promis lui Ștefan anumite chestii, am fost nevoiți să renunțăm la acțiune”.

„Antrenorii de la juniori voiau să-l dau afară”
Ca răspuns, Ispas Cojocaru, fost coordonator la centrul de copii și juniori la Steaua, spune că în mai multe situații i-a luat apărarea lui Ciuculescu, când antrenori săi se plângeau de comportamentul acestuia: „Primeam rapoarte de la grupele de juniori și mi se spunea că e indisciplinat. Se cerea să fie îndepărtat de la echipă. Eu am crezut că nu e cazul să renunțăm la el și l-am dat împrumut la Berceni. Jucase primele meciuri acolo, dar după trei luni m-a sunat președintele lor și mi-a spus că i-am dat un portar slab”.

Cojocaru a continuat apoi: „Niciodată nu mi-am dorit ca fiul meu să fie al treilea portar în lotul Stelei pentru că se află la vârsta în care trebuie să joace. Lipsa jocurilor face mult rău performanței adevărate la care fiul meu vrea să ajungă. Am renunța amândoi cu bucurie la acest statut dacă fiul meu ar fi împrumutat la o altă echipă pentru a juca, indiferent de eșalonul fotbalistic, acordându-i cu plăcere locul de al 3-lea portar lui Ciuculescu. Văd cât de mult își dorește acest statut cu care este obișnuit de la Berceni”.

Publicat: 03 07. 2012, 03:00
Actualizat: 03 07. 2012, 03:00