Încă un jucător din Liga 1 pleacă să evolueze într-un campionat puternic din Europa. Vara trecută Ciprian Deac a fost protagonistul celui mai tare transfer din România. Foarte probabil, tot CFR va da lovitura și în această vară. Mijlocașul Emmanuel Kone este dorit de două formații din Bundesliga, Augsburg și Kaiserslautern. Jucătorul nu a sosit încă la pregătirile echipei și și-a anunțat șefii, prin intermediul agentului său, că nu mai vrea la CFR, echipă cu care mai are șase luni de contract.
„Sunt discuții cu echipe din Germania pentru Emmanuel Kone. Augsburg și-a manifestat interesul pentru el, la fel și Kaiserslautern, dar mai sunt și altele din liga secundă. El își dorește să plece, dar mai întâi trebuie definitivată situația sa contractuală”, a declarat un apropiat al jucătorului pentru Ziua de Cluj.
Emmanuel Kone, 24 de ani, a evoluat în 21 de partide și a marcat de 5 ori în sezonul trecut. Ivorianul are 13 selecții în naționala țării sale. Kone joacă la CFR din 2007, iar în sezonul 2009-2010 a fost împrumutat la Internațional Curtea de Argeș.
FC Kaiserslautern are în palmares 4 titluri de campioană a Germaniei: 1950-51, 1952-53, 1990-91, 1997-98. În trecut, la echipa germană au mai evoluat Victoraș Iacob și Laurentiu Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER