Din nou la judecată!** Pițurcă, acuzat pentru pierderea lui Iliev și Gargorov

Nici nu s-au stins bine ecourile litigiului dintre Găman și
Bărboianu cu Mititelu, că formația din Bănie se pregătește de un
nou proces. De data aceasta, oficialii olteni îi acuză pe Victor
Pițurcă, considerându-l responsabil pentru faptul că Ivanov Iliev
și Gargorov au fost declarați liberi de contract, după ce nu li
s-au plătit prima de instalare și salariile pe mai multe
luni.

Primul termen între cele două părți va avea loc pe 1 martie, iar
surse din cadrul LPF au dezvăluit pentru ProSport intenția lui
Mititelu în urma noului litigiu. „Finanțatorul oltean îl acuză pe
Piți că nu a plătit banii pe care clubul oltean îi datora la acea
vreme celor doi jucători. La momentul respectiv, Pițurcă avea drept
de semnătură, el făcând plățile către fotbaliști”, au fost
dezvăluirile mai multor membri ai Ligii.

Cazul va
merge de la LPF la FRF

Chiar dacă a fost depus la LPF, dosarul va fi mutat la FRF,
litigiul nefiind de competența Ligii. „Dosarul se va alătura, la
FRF, celui în care se judecă dreptul de semnătură al lui Pițurcă.
Noi nu avem cum să judecăm astfel de cazuri, a fost trimis eronat”,
au încheiat aceleași surse. Sumele pentru care Ivanov și Gargorov
au fost declarați liberi sunt de aproximativ 150.000 de euro în
cazul actualului stelist și de aproximativ 80.000 de euro pentru
Gargorov.

Publicat: 25 02. 2011, 00:27
Actualizat: 25 02. 2011, 00:28