Din rău în mai rău! Decizie radicală în cazul lui Hanca + transferul e iminent

Redactor:
Dan Mirea
Din rău în mai rău! Decizie radicală în cazul lui Hanca + transferul e iminent
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, a întărit ideea conform căreia Sergiu Hanca a primit un act din partea conducerii prin intermediul căruia poate pleca la orice echipă dorește în cazul în care în schimbul său vor fi plătiți 100.000 de euro. Informația a fost dezvăluită de ProSport, iar, în plus, oficialul din „Ștefan cel Mare” a recunoscut că jucătorul cu numărul 4 nu va mai evolua pentru Dinamo. 

Potrivit informațiilor obținute de ProSport, Negoiță nu vrea să rămână cu mâna goală și, prin Alexandru David și Mircea Rednic, a găsit ceea ce consideră că este soluția de compromis. Astfel, lui Sergiu Hanca i s-a dat o hârtie prin care poate pleca oricând de la Dinamo dacă o echipă oferă în schimbul său 100.000 de euro, în timp ce Daniel Popa a avut parte de același tratament, doar că suma este de două ori mai mare. Acum, celor doi nu le rămâne decât să convingă un club să vireze banii în conturile lui Dinamo, moment în care-și vor face bagajele și vor lăsa în spate perioada petrecută în Ștefan cel Mare.

La câteva zile de la terminarea ședinței de la Rin, Ionel Dănciulescu a lămurit și un aspect sensibil. Hanca nu va mai juca la Dinamo: „Sergiu a fost la sediul clubului. A primit o hârtie. Pentru o sumă de bai, poate pleca a orice echipă. Nu e o sumă mare. E oricum în ultimele șase luni de contract, dar, din ce am înțeles, e și dorința lui de a juca. Vom vedea ce se întâmplă. Probabil că nu va mai juca la noi”, a declarat directorul sportiv al clubului, la DigiSport. 

Momentul care i-a hotărât soarta

Imediat după ce Sergiu Hanca a înscris golul de onoare al dinamoviștilor în înfrângerea, scor 4-1 cu Astra, soția sa, Andreea, a început să cânte și să se bucure. Un dinamovist din peluză, iritat de situația în care e echipa și, probabil, și de evoluțiile jucătorului cu numărul 4, i-a strigat: „Îți dă bani să te duci la shopping după fiecare gol?””.

A fost momentul în care a izbucnit un scandal. Andreea a rispostat: „Nu ai curaj să-mi spui asta în față”, urmând câteva minute de înjurături și o mică încăierare. În cele din urmă, soția fotbalistului a fost luată din acea zonă, nevătămată, au povestit mai multe surse pentru ProSport.

Totuși, soția fotbalistului susține contrariul: „Pe mine m-au bătut și pe prietena mea însărcinată au bruscat-o. Dacă nu era fratele meu mă călcau în picioare. Sunt șocată. Nu mai pot.”, a spus Andreea Hanca pentru doardinamo.ro

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Prințul Harry a dat vestea tristă. A părăsit-o: Sunt cu inima frântă!
Prințul Harry a dat vestea tristă. A părăsit-o: Sunt cu inima frântă!
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, sezonul 15, 25 martie 2025. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce concurenți au impresionat jurații
Chefi la cuțite, sezonul 15, 25 martie 2025. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce concurenți au impresionat jurații
×