Proiectul lui Dan Petrescu l-a inclus și pe Ciprian Petre, dar jucătorul nu a crezut în el și a ales o cale greșită. A crezut mai mult în vorbele lui Ioan Ovidiu Sabău decât în visul „Bursucului” și acum își deplânge alegerea. Jucătorul Bistriței era titular la Urziceni și spune că a ajuns rezervă la Gloria pentru că s-a lăsat păcălit de Sabău
Au fost și români triști după victoria istorică a Unirii în fața Sevillei. Unul dintre ei a fost cu siguranță Ciprian Petre. La fel ca toți ceilalți jucători ai echipei lui Dan Petrescu a avut posibilitatea să-și schimbe destinul, dar n-a profitat de șansa avută. A ajuns la Urziceni în 2006, de la Jiul, și recunoaște că atunci când „Bursucul” vorbea de Champions League sau titlu pe unii jucători îi bufnea râsul.
„Ne spunea mereu că avem valoare, dar era greu să ne gândim pe atunci la așa ceva. Nici acum nu-mi vine să cred”, spune Ciprian Petre, care nu știa că decizia de a părăsi Unirea o va regreta toată cariera. N-a crezut în proiectul lui Petrescu, deși antrenorul a crezut în el, și l-a preferat pe Sabău. „Terminasem pe cinci și mă gândeam că mai sus Unirea nu poate urca. Dan Petrescu mă plăcea, dar am avut prea mare încredere în Sabău. Mi-a promis mai multe lucruri care nu s-au întâmplat. Acum am ajuns să mă uit la foștii colegi cum joacă în Champions League și să văd că eu nu mai sunt nici în planurile lui Halagian la Gloria … . Puteam fi și eu în lângă ei, dar acum regretele sunt în zadar”, spune descumpănit Petre, care crede că Bursucul va introduce rezervele în meciul cu Gloria. „El schimbă mult echipa, pentru a nu obosi jucătorii. Sigur, cu noi, vor juca mai multe rezerve, dar nu ne va fi ușor”, crede Ciprian Petre.
„Când pierdeam nu râdeam o săptămână”
Mijlocașul crede că Unirea Urziceni s-a născut din încăpățânarea lui Dan Petrescu și că acesta a ajuns să facă jucătorii să joace pentru el. „Nu știu cine mai poate să facă așa ceva vreodată. Când pierdeam, nu mai vorbea cu noi până la următorul meci. Nu glumea nimeni la antrenamente. Ne făcea practic să jucăm pentru el. Jucam și pentru a-l vedea pe el mulțumit. E un mare antrenor și va ajunge sigur în Anglia, unde își dorește”, este de părere Petre.
„Orice om face greșeli în viață. Marea mea greșeala mea a fost că am plecat de la Urziceni” Ciprian Petre, mijlocaș Gloria Bistrița
Halagian l-a scos din lot
Fotbalistului îi este acum greu să prindă lotul și la Gloria Bistrița și spune că l-a deranjat modul în care Florin Halagian s-a purtat cu el. „Am mers la el și l-am întrebat de ce nu joc și unde mai trebuie să lucrez. Mi-a spus că nu are ce să-mi reproșeze, dar pur și simplu nu se va baza pe serviciile mele. Sper să plec cât mai repede de aici, pentru că n-am venit de la Buzău 500 de kilometri ca să stau pe tușă la Bistrița”, a declarat mijlocașul.
Cifră
2
sezoane a prins Petre la Urziceni, timp în care a jucat în 38 de meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER