„Dinamo a avut ocaziile mai clare, Rapid a dominat mai mult”** Concluziile lui Andone
Dinamo și Rapid nu au reușit să profite de înfrângerea Oțelului
la Târgu Mureș și să se apropie de primul loc: au dat la pace în
Giulești. De 17 ani nu s-a mai terminat 0-0 între cei doi granzi
din București. Remiza nu ajută pe niciuna dintre cele două echipe,
iar bătalia se va da pentru locurile de Europa League. Ioan Andone
a declarat după meci că Dinamo a avut ocaziile mai clare, dar că
Rapid a fost cea care a dominat mai mult
„A fost un meci bun, dar ambele echipe au pierdut două
puncte. Noi am încercat o posesie, iar Rapid a încercat să joace
prin pase lungi. Au încercat să pună presiune. Noi am avut ocazii
mai clare, dar ei au dominat mai mult. Cred că rezultatul a fost
echitabil. Atmosfera a fost fantastică, jucătorii noștri s-au
mobilizat. Am și riscat cu două schimbări de atac, în ultimele 20
de minute. Pentru noi rămâne Europa League, Cupa României. Se vor
mai pierde puncte. Lui Danciu îi trebuie golul, chiar dacă joacă în
câmp foarte bine. Dacă dă gol, va mai da încă 10. Dacă vom face o
echipă competitivă, lumea va veni și pe teren. Roman trebuia scos
din teren. El își pierduse cunoștința. Nu mai știa cum îl cheamă.
Situația putea fi mult mai gravă. Anul trecut am dat goluri și am
și luat”, a declarart Andone
Rapid: 1. Coman – 81. Candido (3. Ezequias ’46), 4. M. Antonio, 27.
Glauber, 19. Bozovici – 14. Roman (21. Sburlea ’53), 8. N. Grigore,
30. Spadacio, 7. Cesinha – 77. Pancu (10. Herea ’59), 9. Cassio.
Antrenor: Marius Șumudică.
Dinamo: 12. Dolha – 3. Rubio (17. Crăciun ’38), 21. D. Grigore, 4.
Moți, 2. Diabate – 22. Torje, 5. D. Kone, 8. Pătrașcu, 20. Bakaj
(7. C. Munteanu ’70) – 10. Alexe, 25. Dănciulescu (19. L. Ganea
’70). Antrenor: Ioan Andone.
Cartonașe galbene: Glauber ’34 / Rubio ’36, Kone ’69, D.Grigore
’73, Moți ’82
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Robert Dumitru
(centru), ajutat la cele două linii de Cristian Nica și Aurel
Oniță. Rezervă a fost Dragoș Istrate.
Observatori partidei au fost Ioan Mureșan și Dan Ionescu,
supervizor fiind Adalbert Kassai.
Suporterii rapidiști au afișant un banner cu mesajul: „Nu e derbi,
dar ați venit în Giulești mai mulți decât în Groapă la un singur
meci”
În minutul 36, Oscar Rubio (Dinamo) l-a faultat pe Mihai Roman
(Rapid), dinamovistul alegându-se cu arcada spartă și fața plină de
sânge, dar și rapidistul suferind o accidentare serioasă. ca urmare
a acestei accidentări, ambulanța a intrat în teren. Rubio a fost
înlocuit cu Eugen Crăciun și a fost transportat cu ambulanța la
spital.
În minutul 55, meciul a fost întrerupt un minut din cauza unei
făclii trimisă în teren de la peluza a doua.
La meci au asistat și selecționerul Răzvan Lucescu, dar directorul
general al FRF, Ionuț Lupescu, alături de tatăl său, Neculai.
Cu opt minute înainte de finalul meciului, acționarul dinamovist
Cristi Borcea a părăsit stadionul Giulești – Valentin
Stănescu.
La meci au asistat aproximativ 14.000 de spectatori.