Dinamo a apelat și la divintate înaintea meciului decisiv cu U Cluj, fiind adus un preot la baza de pregătire de la Săftica.
Clubul din Șos. Ștefan cel Mare își joacă existența duminică seara, când echipa antrenată de Dusan Uhrin o întâlnește pe U Cluj în manșa a doua a barajului de menținere / promovare în Liga 1. Ardelenii pornesc din postura de favoriți după ce s-au impus cu 2-0 în tur, dar „câinii” vor avea avantajul terenului propriu, stadionul urmând să fie plin până la refuz la ora jocului.
Pentru a se asigura că își sporesc șansele, dinamoviștii au adus un preot la baza de pregătire de la Săftica.
Dinamo a apelat la serviciile unui preot cu numai două zile înaintea meciului decisiv cu U Cluj, „câinii” sperând că această acțiune le va spori șansele de a rămâne în Liga 1.
Cu toate că s-au confruntat cu probleme financiare în ultimele luni, jucătorii lui Dusan Uhrin sunt acum motivați să rămână în prima divizie cu o sumă care se apropie de 100.000 de euro.
Mai mult, fotbaliștii lui Dinamo urmează să primească, în cursul zilei de sâmbătă, vizita suporterilor. Aceștia vor să discute cu jucătorii pentru a îi face să înțeleagă cât de importantă este partida care va avea loc duminică, de la ora 21:00.
Dinamo a pierdut cu 2-0 în manșa tur, în deplasare, și speră că va reuși să întoarcă acest rezultat în fața propriilor suporteri. Antrenorul Dusan Uhrin se așteaptă ca oaspeții să mizeze pe cartea contraatacului, în încercarea de a ține de scorul obținut în urmă cu o săptămână pe Cluj Arena.
Meciul dintre Dinamo și U Cluj, care se va disputa cu casa închisă, este programat duminică, începând cu ora 21:00, pe stadionul din Șos. Ștefan cel Mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER