Dinamo a găsit soluția să-l ia pe Luchin fără să aibă nevoie de acceptul lui Poli Timișoara! Îl cumpără de la impresar
Inactivi până în prezent pe piața achizițiilor, fiind preocupați
mai mult de reechilibrarea balanței contabile, șefii dinamoviști au
găsit timp și pentru a-i aduce lui Ciobotariu întăririle dorite.
Cum ofensiva este capitolul forte în „Groapă”, roș-albii au pus
ochii pe Srdjan Luchin, apărătorul de 25 de ani al lui Poli
Timișoara.
Srdjan Luchin este fundașul pe care dinamoviștii îl țintesc de
multă vreme, mai ales că acesta poate asigura atât centrul, cât și
flancul drept al apărării. Verdictul dat ieri de TAS în defavoarea
Timișoarei, clubul la care fundașul a jucat în sezonul trecut, a
venit ieri pentru a înlesni achiziționarea acestuia.
Cedat
în contul unei datorii de 700.000 de euro
Situația lui Luchin însă este una interesantă, dar explicația e
simplă. Deși ANAF Timiș a pus sechestru pe 25 de jucători ai
„violeților”, inclusiv pe Zicu și pe Alexa, care au plecat între
timp, apărătorul dorit pe Dinamo nu se afla pe această listă!
Totul pentru că Timișoara avea o datorie de peste 700.000 de
euro către impresarul fotbalistului, Cristea Opria, iar drepturile
federative ale lui Luchin au fost cedate în contul acestei datorii
către agent. În această situație, șefii lui Dinamo au negociat
direct cu Opria! Ultimele detalii vor fi puse la punct la finalul
săptămânii, când Cristi Borcea se va întoarce în România,
acționarul fiind și cel care s-a ocupat personal de această
afacere.
Bărboianu și Găman,
ziua Z
Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a FRF are programat
azi un termen de judecată important. Membrii acestei comisii vor da
verdictul în cazul „Bărboianu – Găman”, în care cei doi fundași ai
Universității Craiova vor să le fie anulat contractul pe care-l au
cu oltenii. Dacă aceștia vor primi un răspuns pozitiv, vor semna
aproape sigur contracte cu Dinamo, unde au jucat și în returul
sezonului trecut.
Cu
ochii pe Varazdin și Iskra
Dinamoviștii vor să știe totul despre echipa pe care o vor întâlni
în turul 3 preliminar al Europa League. Astfel, meciul retur între
croații de la NK Varazdin și moldovenii de la Iskra (1-1) va fi
urmărit de unul dintre scouterii clubului. Inițial, șefii au vrut
să-l trimită pe secundul Bebe Alexe în Croația, însă se pare că
până la urmă la partidă va merge Cornel Țălnar.