Dinamo e la un pas de a realiza transferul mijlocașului feroez Kaj Leo Bartalsstovu (24 de ani), fotbalist care ultima dată a evoluat la Levanger FK, în liga secundă din Norvegia.
O mutare la prima vedere ciudată, ținând cont de succesul avut în trecut de transferurile „exotice” făcute de cluburile din Liga 1. Cazurile în care fotbaliști străini fără cărți de vizită importante au reușit în Liga 1 sunt rare, iar aducerea lui Bartalsstovu amintește de alte mutări făcut de formațiile importante ale României în trecut.
Pe listă sunt jucători din Congo (Muzinga), Senegal (Gora Tall) sau Noua Zeelandă (Glen Moss) sau fotbaliști din Europa, dar cu nume care în momentul venirii în România nu spuneau mai nimic. Iar situația a rămas la fel și după scurtele lor perioade petrecute în Liga 1.
Timpul va decide dacă Kaj Leo Bartalsstovu va confirma la Dinamo sau va pleca așa cum a venit, dar până acum vă prezentăm o listă cu 10 jucători care au „debarcat” în trecut în Liga 1 fără să confirme ulterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER