Dinamo a ratat trei transferuri în aceeași zi. „Câinii”, REFUZAȚI de doi jucători care au retrogradat: „Am fost nemulțumiți de salariile propuse”

Ovidiu Popescu (22 de ani) și Cristi Bărbuț (21 de ani) nu vor ajunge la Dinamo, chiar dacă Ioan Andone i-a trecut pe jucătorii lui ACS Poli Timișoara pe lista achizițiilor. Politica dusă de clubul patronat de Ionuț Negoiță a împiedicat-o pe Dinamo să facă o ofertă pe măsura jucătorilor care au retrogradat la finalul acestui sezon.

Venirea lui Ioan Andone pe banca tehnică a atras după sine mai multe nume care ar putea face parte din noul proiect. S-a vorbit despre Florin Purece, dar mijlocașul a semnat miercuri cu Viitorul, iar Dinamo a mai ratat două ținte: Ovidiu Popescu și Cristi Bărbuț, mijlocașii lui ACS Poli Timișoara. Cristian Opria, impresarul celor doi tineri jucători a dezvăluit motivele pentru care timișorenii nu au ajuns în Ștefan cel Mare. Potrivit agentului, conducerea „câinilor” a înaintat oferte considerate neatractive atât de club, cât și de jucători: „Dinamo i-a dorit pe cei doi jucători pe care îi reprezint și a înaintat oferte către aceștia. Am fost nemulțumiți atât de oferta făcută clubului, cât și de plafonul salarial propus jucătorilor. Nu poți să oferi atât pentru doi jucători tineri. Ne-am strâns mâna civilizat și am plecat. Desigur, Dinamo poate să facă o nouă ofertă, dar eu nu mă grăbesc nicăieri”, a spus Opria pentru digisport.ro.

Popescu și Bărbuț nu sunt singurii jucători pe care Andone i-a vrut de la ACS Poli. Claudiu Belu e văzut de Ioan Andone drept un concurent serios pentru postul de fundaș dreapta acoperit în acest moment de Sergiu Hanca, iar Dinamo a demarat deja negocierile cu jucătorul care încă se recuperează după o accidentare suferită la mijlocul play-out-ului.

Publicat: 01 06. 2016, 16:46
Actualizat: 01 06. 2016, 16:47