Dinamo a ratat victoria la ultima fază a meciului cu Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Rednic a deschis scorul după o fază creată de Gicu Grozav, dar s-a văzut egalată în ultimul minut.
Mircea Rednic este nemulțumit de rezultat și speră ca în ultimele două partide din această stagiune să câștige toate punctele puse în joc.
Gicu Grozav a declarat la finalul meciului cu Gaz Metan că nu va mai continua la Dinamo și în sezonul următor din pricina faptului că echipa din „Ștefan cel Mare” nu poate achita clauza cerută de Terek. Antrenorul dinamovist dă asigurări că plecarea lui Grozav va fi singura pierdere importantă pentru Dinamo la încheirea campionatului.
„E prea puțin. Am avut patru-cinci ocazii mari, singuri cu portarul. E tristețe mare când primești gol la ultima fază a meciului. Din moment ce n-am câștigat, înseamnă că nu am fost inspirat, chiar dacă l-am introdus pe Grozav. Situația lui Grozav este destul de complicată, cei de la Terek au pus o clauză foarte mare, sumă pe care noi nu putem s-o achităm. Ne dorim maxim de puncte din ultimele meciuri și să nu mai facem greșelile din această partidă”, a declarat Mircea Rednic la finalul partidei.
Dinamo a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I, în care oaspeții au înscris un autogol în minutul 82, iar în minutul 90+4 au egalat.
Golul dinamoviștilor a fost marcat de Pleșca de la Gaz Metan Mediaș, în propria poartă, în minutul 82. Acesta a încercat să respingă o minge venită de la Grozav, care avea traiectoria paralelă cu poarta, dar balonul a intrat în plasă.
În minutul 90+4, Zaharia a egalat cu un șut din interiorul careului, fază la care mingea a fost atinsă și de Șerban.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER