„Dinamo a scăpat ieftin!”

Și jucătorii, și conducătorii CFR-ului spun că liderul adevărat al campionatului nu e Dinamo, ci CFR.

Entuziasmați și de rezultat și de jocul echipei, toți cei la la CFR au făcut declarații debordante după partida cu Dinamo. Primul a ieșit în față președintele Mureșan: „Puteam să marcăm mai mult! Am dominat clar partida, Dinamo n-a avut nicio ocazie”. Șeful Clujului nu s-a oprit aici și s-a referit și la meciurile următoare: „Acum aștept o serie de vreo șapte victorii, pentru că jocul colectiv e senzațional!”. . Jucătorii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. „Meciul de azi e doar începutul! Mai sunt multe etape până la sfârșit, dar o să vedeți că noi vom lua titlul”, a spus Sebastian Dubarbier. Cel mai categoric a fost fundașul stânga al Clujului, Alvaro Perreira: „Astăzi am arătat că merităm să fim pe primul loc. Noi am arătat ca un lider adevărat, nu Dinamo! I-am dominat din primul până în ultimul minut”.

Satisfacția ardelenilor a fost sintetizată de Gabi Mureșan: „Dinamo a scăpat ieftin azi. La ocaziile pe care le-am avut, meritam să dăm mult mai multe goluri. E o victorie mare și așteptată pentru noi. Sper să recuperăm cât mai repede punctele care ne separă de ei”.

"Puteam să-i batem mult, mult mai rău dacă nu era Lobonț! Dinamo n-a arătat azi ca un lider" – Arpad Paszkany, finanțator CFR Cluj

"Mă așteptam la mai mult din partea lui Dinamo. E o victorie clară și meritată pentru noi"
– Ricardo Cadu, căpitan CFR Cluj

Publicat: 18 10. 2008, 08:53
Actualizat: 18 10. 2008, 10:28