Fără vreun trofeu în vitrină din 2007, dinamoviștii accelerează proiectul de reconstrucție demarat în această iarnă. La finalul acestui sezon, conducătorii din „Groapă” au decis să se despartă de mai mulți jucători din garda veche, iar achizițiile sunt spectaculoase, cel puțin în prima fază: Chiricheș, Brata sau Pârvulescu.
Nicolae Badea a creionat deja „caietul de sarcini” ce va fi la vară în atenția colaboratorilor săi. Proiectul „New Dinamo” nu se va opri la întinerirea lotului de jucători, pentru că modificări va suferi și partea administrativă a clubului.
Pârvulescu senior, omul-cheie Piesa importantă în strategia dinamoviștilor este în acest moment Eugen Pârvulescu. Actualmente președinte executiv la Pandurii Târgu Jiu, acesta va fi adus la vară în „Groapă”, unde va ocupa, începând din iunie, o funcție de conducere. Tot el este cel care a mediat din partea gorjenilor conflictul dintre Pandurii și Dinamo iscat de transferul lui Ilie Iordache și este recunoscut pentru relația bună pe care o are cu șefii roș-albi. Pârvulescu va avea un rol-cheie în cel puțin trei tranzacții pe care „câinii” încearcă să le parafeze la finalul acestui sezon. Chiricheș și-o bandă stânga Cele trei nume ce-au devenit pentru dinamoviști un „must have” sunt Vlad Chiricheș, Ciprian Brata și Paul Pârvulescu. Ultimul, fiul viitorului conducător din „Groapă”, este ca și acontat, dar transferul său va fi făcut public abia la finalul sezonului. Problema este cu ceilalți doi. Chiricheș a fost dorit și la începutul acestui retur, dar „câinii” nu s-au înțeles cu Pandurii, iar Brata a intrat în atenția roș-albilor după meciul din tur. Chiricheș a refuzat Steaua și ar agrea mai degrabă un transfer la Dinamo, iar mijlocașul nu ar spune nici el nu unei mutări. Prin achizițiile trioului, „câinii” ar acoperi trei posturi fragile în prezent: fundaș central – Chiricheș, fundaș stânga – Pârvulescu și mijlocaș stânga – Brata.
Am o relație bună cu oficialii lui Dinamo și nu pot nega prietenia cu Cristi Borcea, însă momentan eu sunt la Pandurii și trebuie să ne salvăm de la retrogradare Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER