Dinamo, amendată** cu 10.000 de lei de Jandarmerie!

Gruparea FC Dinamo a fost amendată cu suma de 10.000 de lei,
pentru nerespectarea obligațiilor ce revin organizatorului cu
privire la interzicerea accesului cu materiale pirotehnice
interzise de lege la derbiul cu Steaua, de miercuri seară, se arată
într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.

„La stabilirea acestei sancțiuni a fost luată în
considerare și organizarea slabă reflectată prin: încrucișarea
culoarelor de acces pentru suporterii celor două echipe,
transformarea culoarelor de acces în locuri de parcare, defectarea
frecventă a sistemului de acces (începând cu ora 19.30, sistemul
electronic de acces nu a mai funcționat până la terminarea
afluirii), lipsa personalului tehnic specializat pentru remedierea
sistemului de acces, toate aceste probleme generând o stare de
nervozitate și nemulțumire în rândul suporterilor prezenți la
porțile de acces”
, se mai arată în comunicatul
Jandarmeriei, remis agenției MEDIAFAX.

Înainte și în timpul partidei de fotbal au fost întocmite actele
premergătoare începerii urmăririi penale unui număr de șase
persoane și au fost sancționate contravențional trei persoane, două
cu amenzi în cuantum total de 1200 lei, iar una cu avertisment
scris, astfel:

– pentru folosirea pe timpul primei reprize în incinta arenei
sportive a mijloacelor pirotehnice au fost întocmite actele
premergătoare începerii urmăririi penale unui număr de două
persoane;

– pentru deținerea de materiale pirotehnice și încercarea de
introducere a acestora în incinta arenei sportive au fost întocmite
actele premergătoare începerii urmăririi penale unui număr de trei
persoane;

– pe timpul afluirii un suporter nemulțumit de faptul că se
întârzie accesul pe stadion, a deteriorat oglinda unei autospeciale
marca Mercedes Vito aparținând D.G.J.M.București, acestuia i-au
fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale
pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și
pedepsită de art. 217 Cod Penal coroborat cu art. 39, pct. 3 din
Legea 4/2008;

– pe timpul afluirii o persoană a fost sancționată pentru
vânzarea de bilete la suprapreț, cu amendă în valoare de 1000
lei;

– pe timpul efectuării accesului pe stadion o persoană a fost
sancționată pentru adresare de injurii la adresa forțelor de
ordine, cu amendă în valoare de 200 lei;

– pe timpul desfășurării meciului o persoană a fost sancționată
cu avertisment scris pentru adresare de injurii la adresa forțelor
de ordine.

Echipa Dinamo București a învins, miercuri, pe teren propriu, cu
scorul de 2-0 (1-0), formația Steaua București, în derbiul etapei a
XXII-a a Ligii I.

Publicat: 18 03. 2010, 16:04
Actualizat: 18 03. 2010, 16:08