Dinamo ar putea avea încă un investitor: „Sigur că mă voi implica, chiar cu bani”

Ionuț Negoiță a început să vândă din acțiunile clubului Dinamo către organizația suporterilor, însă un alt nume care spune că ar putea ajuta echipa cu bani este Ioan Andone (59 de ani).

Managerul general de la FC Voluntari și fost antrenor la Dinamo susține că nu poate cumpăra clubul, dar că și-ar dori să ajute cu bani formația alb-roșie.

„Eu nu am bani să susţin un asemenea club. Am bani pentru mine şi familia mea, dar să am bani să susţin Dinamo… nu te bagi dacă ştii că nu ai bani. Aici nu trebuie să investeşti un an, trebuie să investeşti cinci ani de zile ca să poţi să asiguri un viitor la un club ca Dinamo. Dacă e să ajut, sigur că mă voi implica, chiar cu bani”, a declarat Ioan Andone la Telekom Sport.

În urmă cu cinci zile, suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au devenit acționari ai clubului Dinamo prin intermediul programului socios ”DDB”. Fanii au strâns 100.000 de euro din cotizații și au convenit cu finanțatorul ”câinilor”, Ionuț Negoiță, să dea banii echipei și să primească în schimbul unui singur leu pachetul de 10% din acțiunile deținute de afaceristul de la RIN, în total 93%. (Detalii AICI)

Cum arată acum acționariatul lui Dinamo, înaintea cedării pachetului către „ADPD”

Ionuț Negoiță – 82%

PCH – 10,97%

Nicolae Badea – 7%

Cornel Dinu – 0,03%

Publicat: 04 02. 2020, 09:00