„Dinamo are probleme din toate punctele de vedere, dar poate câștiga titlul”

Cornel Dinu regretă despărțirea lui Constantin Dănilescu de
Dinamo, dar admite că, cel puțin pe plan personal, mutarea s-ar
putea să fie benefică pentru „nea Tică”.

Directorul tehnic al clubului din „Ștefan cel Mare” spune că
problemele cu care se confruntă acum formația „roș-albă” nu o vor
împiedica neapărat în lupta pentru titlu. „Mister” e convins că
lotul pe care Cornel Țălnar îl va avea la dispoziție pentru retur
are forța să recupereze punctele care o separă pe Dinamo de primul
loc.

„Dănilescu e poate cel mai bun director sportiv din
România. Dar este decizia lui, îi aparține. Acum are o situație mai
liniștită, pentru că la Dinamo nu poate fi liniște acum. Probabil
că și-a căutat un loc mai călduț.

Ne leagă o prietenie, lucruri comune, ne leagă reușite din ultimii
ani! Între noi a fost întotdeauna o înțelegere, o amiciție.
Dănilescu este un militar de carieră, iar la orice club există
ordine, iar apoi a fost principalul colaborator al Generalului
Stănculescu. Era un foarte bun organizator. Dănilescu nu era
detectiv, era director sportiv. Când am venit la Dinamo erau
situații în care nu se știa unde sunt hârtiile. Acum, daca îi
cereai lui Tică să îți dea o hârtie din 14 mii, o găsea!

Din punct de vedere al existentei, ca toate echipele romanesti, si
Dinamo are probleme. Din toate punctele de vedere! Pe teremn scurt,
Dinamo are un lot bun. Dinamo poate câștiga titlul anul acesta. Nu
problema venirii unor jucători este la Dinamo. Problema este la
antrenare, la liniște„, a spus Cornel Dinu la Sport.ro.

Publicat: 30 12. 2009, 17:57
Actualizat: 30 12. 2009, 17:59