Dinamo, campioană de toamnă! Badea:** „Sunt mulțumit, nu fericit! Vor avea loc completări ale lotului în iarnă” Cele două ținte ale „câinilor”

Dinamo este campioana de toamnă, dar președintele dinamovist se declară mulțumit de prestația echipei lui Ciobotariu, însă a precizat că în pauza de iarnă „câinii” se vo întări pentru a fi siguri că pot păstra prima poziție până la finalul campionatului.

ProSport a publicat în ediția tipărită de astăzi două dintre țintele lui Dinamo pentru această perioadă de mercato.

Referitor la situația suporterilor, oficialul dinamovist a precizat că actuala lege care reglementează comportamentul fanilor pe stadioane este inadecvată și oamenii trebuie încurajați să vină în număr cât mai mare la meciuri.

„Aș putea să spun că sunt mulțumit, nu fericit. Dacă vom reuși să remediem erorile care s-au făcut în tur putem câștiga campionatul. Trebuie să gestionăm corect anumite momente din joc. Spre exemplu în meciurile cu Vaslui și Steaua am luat goluri prea ușor, iar la asta se adăugă și unele „merite” ale arbitrilor. Completări ale lotului vor fi la Dinamo. Propunerile vor fi avansate de staff-ul tehnic împreună cu echipa de scouting.

La meciul de Cupă suporterii Petrolului au fost încolonați și flancați de forțe de ordine. M-am simțit jenat de acest lucru. Legea 4 mi se pare nepotrivită pentru a încuraja oamenii să vină pe stadion”, a declarat Nicolae Badea la Ora de ProSport.

Publicat: 12 12. 2011, 15:04
Actualizat: 12 12. 2011, 15:09