Dinamo, cantonament la han. „Câinii” au schimbat locul primului stagiu din această vară. S-a renunțat la Poiana Brașov și se va merge la Săcele

Prin vocea purtătorului de cuvânt Dorin Irimia, luni, Dinamo și-a prezentat programul de pregătire din intersezon. Conform datelor furnizate de acesta, „câinii” vor efectua două cantonamente, unul în țară, la Poiana Brașov (în perioada 16-25 iunie)  și altul în Anglia (28 iunie- 9 iulie). A doua zi după ce datele au fost făcute publice, ProSport a aflat că loculprimului stagiu de pregătire a fost schimbat, iar elevii lui Flavius Stoican nu vor mai merge la Poiana Brașov și vor alege o destinație mai puțin costisitoare din punct de vedere financiar, Săcele, acolo unde vor fi găzduiți la un han.

Stabilimentul ales pentru prima parte a pregătirii este unul cunoscut de dinamoviști, în trecut, la Săcele, echipa secundă a clubului din „Ștefan cel Mare” stabilindu-și „cartierul” general în perioadele de cantonament.

Contactat telefonic, Dorin Irimia a confirmat schimbarea din program.

Acesta este locul în care vor sta „câinii” în primul cantonament al verii:

În 2011, Steaua, pe atunci antrenată de Ilie Stan, a mers în cantonament în accelași han din Săcele

 

 

 

 

Publicat: 03 06. 2014, 19:08
Actualizat: 03 06. 2014, 19:24