Dinamo, cea mai mare „învinsă” a serii de Europa League!** Cum râde „Vamă” de „câini” înaintea derby-ului

După ce Rapid a reușit să obțină o victorie acasă la Hapoel, formație pe terenul cărei nu au reușit să învingă echipe ca benfica sau Schalke, președintele giuleștean Dinu Gheorghe a prins curaj în perspectiva derby-ului de duminică, împotriva liderului Dinamo. Șeful grupării de lângă Podul Grant nu a scăpat ocazia de a râde de faptul că rivalii din Ștefan cel Mare au ratat calificarea în grupele Europa League:

„Cristi Borcea zice că ne bate cu 2-0? Eu îi spun că am așteptat să văd un rezumat cu Dinamo după miezul nopții, dar nu am dat de el. O să vedem duminică, nu mai e mult până atunci”
, a declarat „Vamă” la Sport.ro.

Șeful din Giulești și-a exprimat apoi dorința ca National Arena să fie mereu plină la meciurile europene pe care Rapid le va susține pe noul stadion:

„Mi-aș dori să fie stadionul plin la meciurile pe care le vom susține pe National Arena, nu doar cu rapidiști. Doar așa putem aduna suporteri, prin obținerea de rezultate. Seara trecută a fost una frumoasă pentru fotbalul românesc, dar trebuie să o continuăm și să mai adunăm puncte”.

Publicat: 16 09. 2011, 17:53
Actualizat: 16 09. 2011, 18:04