Dinamo cere amânarea returului: **”E multă zăpadă pe stadioane și e greu de scos”

ProSport a scris despre situația precară cauzată de condițiile
meteo a stadioanelor pe care se vor juca meciurile din returul
campionatului, programat să înceapă săptămâna viitoare. Doar trei
stadioane se pot mândri cu o suprafață adecvată jocului de fotbal.
În aceste condiții, mai mulți repezentanți ai cluburilor din Liga I
se gândesc să ceară amânarea returului cu măcar o săptămână, chiar
dacă Dumitru Dragomir le-a transmis clar că nu se gândește la așa
ceva.

Unul dintre cluburile care susțin decalarea returului este
Dinamo. Prin vocea lui președintelui de Consilului de
Administrație, Nicolae Badea, „câinii” cer reprogramarea părții a
doua a campionatului. Oficialul dinamovist crede că astfel se vor
evita accidentările inutile, iar echipele își vor putea prelungi
cantonamentele în locuri cu vreme mult mai bună.

„Noi împărtășim aceeași opinie ca și săptămâna trecută,
am făcut demersuri referitoare la amânarea primelor una-două etape,
pentru ca echipele să-și poată prelungi perioada de cantonament
într-o zona în care pregătirea nu era influențată în mod drastic de
vreme. Trebuie să ne mai gândim și la alt aspect și anume prezența
suporterilor întrucât cantitatea de zăpadă de pe stadioane este mai
mare decât cea de pe gazon și este destul de greu să fie scoasă.
Așadar, numărul de spectatori ar putea să fie foarte mic și, de
asemenea, va exista riscul de accidentări”

Vom cere scris să se amâne returul, iar acest lucru este foarte
posibil să se întâmple în momentul în care cel puțin nouă dintre
cluburi vor solicita decalarea. Eu cred că ar fi normal să se
amâne, mai ales că echipa națională nu este calificată la
Campionatul Mondial din Africa de Sud, vor fi doar două-trei
meciuri ale echipei naționale până în vară”, a declarat
Nicolae Badea pentru Sport Total FM.

Citește și:
FOTO 6 din cele 9 terenuri pe care
se va juca prima etapă din retur se prezintă într-o stare
precară!

Publicat: 13 02. 2010, 22:20
Actualizat: 13 02. 2010, 22:20