Dinamo dă cel mai bun tânăr jucător din Liga 1! Dorin Rotariu: „Să luăm Cupa!”
Foarte puțini antrenori și conducători din Liga I au curajul să arunce în luptă jucători sub 21 de ani. Aceștia sunt considerați necopți, fără experiență, emotivi sau neantrenați. Singurul care a rupt această idee preconcepută a fost Gică Hagi, care a promovat în prima echipă a Viitorului mulți fotbaliști tineri, de la propria Academie. Dinamo mai încearcă ceva în acest sezon, iar rezultatele au început să se vadă. Dorin Rotariu (18 ani) este puștiul care a încântat prin jocul său și care le dă fanilor din „Ștefan cel Mare” speranțe pentru un viitor mai bun.
Micul Rotariu, nepotul marelui Iosif Rotariu, a jucat 17 meciuri în acest sezon de Liga I, înscriind și cinci goluri.
Sfaturi de la un unchi celebru
Dinamo a folosit șase jucători sub 21 de ani în primele 19 etape, doi dintre aceștia, Rotariu și Filip, regăsindu-se în primii 3 într-un top întocmit pe baza calificativelor acordate de redactorii ProSport la meciurile din actualul campionat și în care au punctat doar fotbaliștii care au jucat cel puțin în 13 meciuri!
„Vreau Cupa României cu Dinamo. E visul meu să câștig un trofeu. 2013 a fost pentru mine un an fantastic și sper ca 2014 să fie și mai bun”, spune Dorin Rotariu, care e sfătuit des de Iosif Rotariu, fost câștigător cu Steaua al Cupei Campionilor în 1986 și al Supercupei Europei în 1987. „Îmi spune mereu să rămân același, să mă pregătesc în continuare la fel de bine”, povestește Dorin despre mult mai celebrul său unchi. Cum a rezistat tentațiilor din București? „Sunt tentații, dar nu așa mari. Nu m-au atras atât de mult. Eu am alte preocupări”.
Cel mai promițător tânăr jucător din Liga I nu are o iubită. Așteaptă, în schimb, cu nerăbdare să își ia carnetul de șofer, deși nu și-a luat mașină și nici nu are o marcă preferată. Dorin e fascinat însă de Van Persie, de Messi și de Barcelona și își dorește la un moment dat să ajungă într-un campionat puternic: „E visul oricărui fotbalist, dar eu acum vreau să mă concentrez pe ce am de făcut la Dinamo și să joc din ce în ce mai bine aici”.
VEZI AICI CE OFERTĂ‚ ARE DORIN ROTARIU
Dorin Rotariu a reușit și un gol în Cupa româniei în două meciuri jucate
Steaua a folosit doar doi jucători sub 21 de ani în primele 19 etape: Stanciu și Iancu.
Top medii jucători sub 21 de ani din Liga I
Loc | Nume | Echipa | Post | Vârsta | Meciuri în Liga I | Goluri | Media notelor în Prosport |
1 | D.Rotariu | Dinamo | atacant | 18 | 17 | 5 | 2,062 |
2 | N.Stanciu | Steaua | mijlocaș | 20 | 16 | 4 | 1,933 |
3 | S. Filip | Dinamo | fundaș | 19 | 14 | 0 | 1,846 |
4 | N. Roșu | Concordia | mijlocaș | 20 | 17 | 5 | 1,764 |
5 | Marc | Ceahlăul | fundaș | 20 | 18 | 1 | 1,666 |
6 | Benzar | Viitorul | mijlocaș | 21 | 15 | 0 | 1,600 |
7 | Sg. Buș | Corona | atacant | 21 | 15 | 7 | 1,600 |
8 | Toșca | Viitorul | fundaș | 21 | 15 | 0 | 1,600 |
9 | Leca | Concordia | fundaș | 21 | 17 | 0 | 1,588 |
10 | Bărbuț | ACS Poli | mijlocaș | 18 | 17 | 2 | 1,470 |
11 | Serediuc | Concordia | mijlocaș | 21 | 13 | 1 | 1,416 |
12 | Chitoșcă | Ceahlăul | mijlocaș | 21 | 16 | 1 | 1,375 |
13 | Gavra | Viitorul | atacant | 20 | 19 | 1 | 1,368 |
14 | Peteleu | Săgeata | fundaș | 21 | 18 | 0 | 1,333 |
15 | Roman II | Săgeata | atacant | 21 | 16 | 3 | 1,125 |
Statistică: Răzvan TOMA
Jucătorii autohtoni sub 21 de ani care au evoluat în prima parte a sezonului
Astra (1)
Alexandru Giurgiu (fundaș; 21 ani; 1 / 0)
FC Brașov (1)
Cristian Manea (mijlocaș; 18 ani; 1 / 0)
Ceahlăul (5)
Andrei Marc (fundaș; 20 ani; 18 / 1), Sebastian Chitoșcă (mijlocaș; 21 ani; 16 / 1), Doru Popadiuc (mijlocaș; 18 ani; 12 / 0), Cătălin Ștefănescu (atacant; 19 ani; 2 / 0), Gelu Velici (atacant; 21 ani; 1 / 0)
Concordia (3)
Mihai Leca (fundaș; 21 ani; 17 / 0), Neluț Roșu (mijlocaș; 20 ani; 17 / 5), Tiberiu Serediuc (mijlocaș; 21 ani; 13 / 1)
Corona (5)
Florin Ilie (fundaș; 21 ani; 5 / 0), Raphael Stănescu (mijlocaș; 20 ani; 8 / 1), Sergiu Buș (atacant; 21 ani; 15 / 7), Horia Popa (mijlocaș; 20 ani; 11 / 0), Dragoș Dănilă (mijlocaș; 16 ani; 1 / 0)
Dinamo (6)
Steliano Filip (fundaș; 19 ani; 14 / 0), Dorin Rotariu (atacant; 18 ani; 17 / 5), Ionuț Daniel Șerban (mijlocaș; 18 ani; 7 / 0), Valentin Balint (atacant; 19 ani; 5 / 0), Darius Buia (mijlocaș; 19 ani; 1 / 0), Ionuț Nedelcearu (fundaș; 17 ani; 1 / 0)
Gaz Metan (3)
Alexandru Greab (portar; 21 ani; 2 / 0), Raul Gașpar (atacant; 21 ani; 1 / 0), Ioan Șușu (mijlocaș; 19 ani; 1 / 0)
Oțelul (4)
Andrei Maruș (fundaș; 21 ani; 1 / 0), Lucian Murgoci (fundaș; 21 ani; 3 / 0), Bogdan Gavrilă (mijlocaș; 21 ani; 14 / 0), Alexandru Tudorie (atacant; 17 ani; 5 / 1)
Petrolul (1)
Vlad Morar (atacant; 20 ani; 4 / 0)
ACS Poli (4)
Eduard Pap (portar; 19 ani; 2 / 0), Claudiu Belu-Iordache (fundaș; 20 ani; 10 / 0), Cristi Bărbuț (mijlocaș; 18 ani; 17 / 2), Silviu Balaure (atacant; 17 ani; 1 / 0)
Săgeata (4)
Andrei Florean (mijlocaș; 21 ani; 11 / 0), Ionuț Peteleu (fundaș; 21 ani; 18 / 0), Mihai Roman II (atacant; 21 ani; 16 / 3), Alexandru Vieru (atacant; 18 ani; 1 / 0)
Steaua (2)
Gabriel Iancu (mijlocaș; 19 ani; 10 / 0), Nicolae Stanciu (mijlocaș; 20 ani; 16 / 4)
„U” Cluj (4)
Ioan Neag (fundaș; 19 ani; 4 / 0), Andreas Calcan (mijlocaș; 19 ani; 10 / 0), Lóránt Kovács (mijlocaș; 20 ani; 8 / 1), Octavian Ursu (atacant; 19 ani; 2 / 0)
SC Vaslui (3)
Leonard Manole (mijlocaș; 20 ani; 2 / 0), Sergiu Popovici (mijlocaș; 20 ani; 4 / 0), Alexandru Buziuc (atacant; 19 ani; 4 / 0)
Viitorul (10)
Alexandru Buzbuchi (portar; 20 ani; 4 / 0), Ionuț Puțanu (fundaș; 19 ani; 2 / 0), Alin Toșca (fundaș; 21 ani; 15 / 0), Romario Benzar (mijlocaș; 21 ani; 15 / 0), Alin Cîrstocea (mijlocaș; 21 ani; 13 / 1), Răzvan Marin (mijlocaș; 17 ani; 2 / 0), Ionuț Năstasie (mijlocaș; 21 ani; 7 / 0), Ionuț Adrian Șerban (mijlocaș; 21 ani; 8 / 0), Alexandru Băluță (mijlocaș; 20 ani; 17 / 1), Cristian Gavra (atacant; 20 ani; 19 / 1)
Statistică: Răzvan TOMA