Dinamo, decimată înainte de meciul cu Pandurii!** Țălnar e nevoit să improvizeze o întreagă linie de mijloc: „Nu suntem lăsați să ne facem treaba”
După un retur destul de bun în care au revenit în lupta pentru cupele europene, Dinamo va disputa duminică un joc extrem de important, în deplasare, împotriva celor de la Pandurii Tg. Jiu.
Cornel Țălnar se confruntă cu grave probleme de efectiv, mai ales în linia de mijloc, acolo unde nu poate conta pe Curtean, Matei și Cătălin Munteanu, iar Boubacar este incert.
Antrenorul „câinilor” s-a plâns și de faptul că echipa sa nu este lăsată să joace, fiind unele interese în ceea ce privește clasamentul final în acest sezon.
„Nu suntem lăsați să ne facem treaba. Nu vreau să mă gândesc ce va fi spre finalul campionatului. Au primit catonașe galbene execat jucătorii care erau pasibili de suspendare cu Pandurii. Pe lângă jucătorii suspendați nu se știe dacă mă pot baza nici pe Boubacar, care are probleme de sănătate. Nici nu știu pe cine să folosesc la mijloc, Curtean, Matei, și Cătălin Munteanu nu vor juca sigur, iar Boubacar este incert.
Mi-aș dori să avem oameni care să se bată pentru noi. Sunt convins că domnul Negoiță face tot posibilul să ne țină spatele, însă iată că atacurile împotriva noastră nu se mai opresc”, a spus Cornel Țălnar în cadrul unei conferințe de presă.