Dinamo e aproape de primul transfer: „Nu pot să-l forțez să rămână dacă nu vrea”

Ronaldo Deaconu, 20 de ani, jucătorul celor de la Chiajna, va sosi în această iarnă la echipa roș-albă, antrenorul Vasile Miriuță cunoscându-l pe mijlocaș din perioada în care ambii erau la trupa ilfoveană.

„Mă deranjează când un jucător nu e conectat sută la sută și se pune mai presus de interesul echipei. O să găsim o variantă bună. Nu pot să-l forțez să rămână dacă nu vrea”, a spus președintele Chiajnei, Cristi Tănase, la Digi Sport. Ronaldo Deaconu are contract până în vara lui 2019, dar e în negocieri cu dinamoviștii, fără ca oficialii actualei sale echipe să-și dea acordul.

„M-a deranjat abordarea, dar nu avem de gând să-l trimitem la echipa a doua sau să-l amendăm. Este un jucător bun, dar nu vreau ca acest club să fie păgubit. Dinamo trebuie să vină cu o ofertă concretă și discutăm”, a mai spus Cristi Tănase despre fotbalistul care a evoluat în 18 meciuri și a înscris de două ori în toate competițiile din acest sezon.

Publicat: 04 01. 2018, 12:51
Actualizat: 04 01. 2018, 13:04