„Dinamo e favorită! Lobonț și Zapata sunt cei mai buni!”
Fostul căpitan al Stelei, Tudorel Stoica a prefațat derby-ul din această seară. Acesta a spus că Dinamo pornește favorită atât prin prisma clasamentului, dar și a moralului. De asemenea, fostul internațional îi apreciază pe cei doi portari despre care spune că sunt cei mai buni jucători ai celor două echipe. „Este un derby de tradiție al fotbalului românesc. Dinamo e avantajată și de joc și de rezultate, pornește favorită în meciul cu Steaua. Mai mult, evoluează și pe teren propriu. Deși joacă prost, ei câștigă. Steaua trece printr-o perioadă mai proastă și ca joc și ca rezultate. Lobonț și Zapata sunt cei mai buni jucători de la cele două echipe. Jucătorii străini nu știu dacă simt cu adevărat ce înseamnă un Dinamo – Steaua„, a spus Stoica pentru www.prosport.ro.