Dinamo, executată silit! EXCLUSIV | Suma pe care trebuie să o plătească statului și cum a ajuns clubul lui Ionuț Negoiță în această situație

Dinamo a pierdut procesul cu Direcția pentru Sport și Tineret a Muncipiului București în data de 2 septembrie, se arată pe portalul Ministerului Justiției. Clubul patronat de Ionuț Negoiță a fost executat silit, iar hotărârea este definitivă.

Astfel, suma pe care clubul din „Ștefan cel Mare” trebuie să o vireze către DSTMB este de 43.533 de lei, echivalentul a 9.177 de euro, plus încă 6.197 de lei (1.306 euro), sumă reprezentând cheltuieli de judecată. Această sumă reprezintă impozitul din bilete pe care organizatorii manifestațiilor sportive cu public trebuie să-l vireze în patrimoniul statului, cheltuieli calculate, mai exact, până la data de 29.03.2018.

„Admite cererea. Încuviințează executarea silită, pentru toate obligațiile prevăzute de titlul executoriu, în vederea realizării drepturilor creditorului, inclusiv a cheltuielilor de executare. Executarea silită se va putea realiza simultan ori succesiv, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate. Fără cale de atac. Soluționată în camera de consiliu și pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”, se arată pe portalul Ministerului Justiției.

ProSport a luat legătura cu Florin Gubavu, directorul executiv al DSTMB pentru a afla mai multe detalii legate de procesul în urma căruia Dinamo trebuie să plătească o sumă apropiată de salariul lunar al croatului Ante Puljic (31 de ani), care poate debuta sâmbătă în tricoul lui Dinamo, în meciul cu Astra:

„Prin Sentinta Civila 11741/26.11.2018 pronuntata in dosarul 36216/300/2016 instanta de judecata a obligat parata SC Dinamo 1948 SA – Fotbal Club Dinamo Bucuresti 1948 la plata catre reclamanta DSTMB a sumei de 43.533 lei reprezentand debit aferent perioadei 2012 – 2016 precum si la plata sumei de 6.197 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente calculate pana la data de 29.03.2018. Sentinta Civila a ramas definitiva prin neapelare.

Suma reprezinta contravaloarea cotei de 30% din impozitul de 2% datorat de organizatorii manifestatiilor sportive cu public platitor de pe raza Municipiului Bucuresti si nu a fost virata conform prevederilor legale in contul DSTMB.

Intrucat debitorul nu si-a achitat de buna voie obligatiile stabilite prin Hotararea judecatoreasca la data de 02.09.2019 prin incheierea pronuntata in dosarul 19681/300/2019 Judecatoria Sectorului 2 a dispus incuviintarea executarii silite a debitorului prin BEJ Gont, Panait si Asociatii”, se arată în comunicatul emis de Florin Gubavu către ProSport.
 

Publicat: 21 09. 2019, 13:13
Actualizat: 21 09. 2019, 13:14