Adrian Porumboiu e convins că scandalul care a izbucnit în jurul lui Julio Cesar va fi soluționat pozitiv pentru gruparea vasluiană, de către TAS.
Patronul grupării din Moldova explică de ce Dinamo a greșit în acest caz și mărturisește că oficialii din Ștefan cel Mare nu au cerut niciodată anularea cartonașului roșu primit de fundaș.
"Tot ce e posibil ca noi să avem 38 de puncte. Nu peste mult timp poate va fi și un clasament oficial. Eu sunt ferm convins caă după regulametul disciplinar FRF și FIFA, iar hârtiile trimise la TAS sunt fără echivoc. Julio Cesar a fost eliminat cu Universitatea Craiova și apoi a fost introdus la meciul cu Vaslui. În România am pierdut la toate comisiile, dar sunt convins că la TAS vom câștiga. Sunt dezamăgit de faptul că cei de la Dinamo au trimis documentele abia după șapte luni. Cei de la Dinamo au mărturisit că nu au cerut niciodată anularea cartonașului roșu a lui Julio Cesar. Sunt trei situați prin care se poate anula un cartonaș: 1. să ceară jucătorul, 2. să ceară clubul, 3. liga să facă scris către federație, dar niciuna din aceste situații nu a fost îndeplinită", a spus Porumboiu la gsptv.
De partea cealaltă, președintele executiv al clubului din Ștefan cel Mare, Cristi Borcea, a replicat spunând că decizia Comisiei de disciplină este irevocabilă. Oficialul câinilor admite că Dinamo nu a solicitat anularea cartonașului roșu, dar susține că vina nu îi aparține clubului pe care îl reprezintă.
O altă problemă care a intervenit este declarația dată la TAS de arbitrul Drăgănescu, care e total modificată față de cea după care a judecat Comisia de disciplină
"Ce s-ar face fotbalul ăsta dacă nu am mai ține cont de Comiile care judecă. Ei au dat o decizie irevocabilă. Dinamo ce trebuia să facă? Să nu o pună în practică? Noi nu am solicitat anularea cartonașului roșu. Comisa de Disciplină a analizat și a luat decizia că jucătorul Julio Cesar nu trebuie suspendat. Eu nu cunosc regulamentele. Noi am primit o hârtie prin care ni se dădea voie să îl folosim pe Julio Cesar. Drama care este – declarația lui Drăgănescu;Â el a mărturisit că nu l-a eliminat corect pe Cesar și a mers în vestiar să îi ceară scuze, iar la TAS a spus că a acordat cartonașul roșu în mod justificat. ", a spus Borcea la gsptv.
"Dinamo fabrică documente"
Porumboiu și-a continuat tirada de atacuri la adresa clubului din Ștefan cel Mare, pe care îl acuză că a falsificat documente: "Eu sunt convins că oficialii de la Dinamo fabrică documentele. Ce caută un angajat al Ministerului de Interne la Comsiile Federale. Eu nu știam de nici un document pe care Dinamo l-a prezentat la TAS. Sunt convins că aceste documente sunt fabricate. Eu eram mulțumit dacă acea Comisie trimitea tot dosarul, tot ce s-a hotărât. Eu am citit toate documentele care au fost trimise la TAS. Raportul acesta al observatorului, același care a ajutat Dinamo la Mediaș, nici nu știam că există. De unde a apărut acest document? E un raport care e făcut în mod tendențios. Acel document ar fi ajutat echipa Dianamo și nu înțeleg de ce nu a fost trimis din timp"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER