Dinamo face un transfer „de urgență”. Rednic anunță: „Vine azi sau mâine!”
Mircea Rednic (56 de ani) a anunțat, sâmbătă dimineață, că Dinamo va mai face un transfer și va aduce un jucător care să poată acoperi atât postul de fundaș dreapta, cât și pe cel de fundaș central.
Mutarea de urgență a „câinilor” vine după ce lui Ivan Hladik, stoperul slovac de la Spartak Trnava, i s-au descoperit probleme medicale și transferul acestuia a picat. Acum, cu Sorescu suspendat pentru partida cu FC Botoșani, Rednic vorbește despre iminentul transfer al unui alt apărător, o mutare care se va face fie în cursul zilei de sâmbătă, fie duminică: „Maximum un jucător va mai veni. Trebuie să ne întărim în apărare. Uite, Deian Sorescu e suspendat și trebuie să improvizez pe postul de fundaș dreapta. Am nevoie de concurență pe posturi. Dussaut încă nu este gata. Săptămâna viitoare va începe antrenamentele cu echipa, dar va dura cel puțin două săptămâni până va fi apt. Eu am nevoie de un jucător care să poată juca acum, în aceste trei meciuri. Vreau un jucător care să poată juca fundaș dreapta și fundaș central. Sper ca azi sau mâine să-l rezolvăm și să-l aflați”, a declarat Rednic, cel care-i are doar pe Damien Dussaut și Deian Sorescu pentru partea dreaptă a apărării.
Apoi, Rednic a anunțat la ce se gândește pentru banda dreaptă în meciul cu FC Botoșani: „Ciobotariu și Aliji sunt opțiunile. Dacă va juca Ciobotariu, trebuie să-i dea bătaie tatălui lui (n. red – Liviu Ciobotariu, tatăl lui Denis, e antrenor la Botoșani). Banii și-i ia de la Dinamo, are tot interesul să joace bine și să rămână în echipă”, a declarat antrenorul din Ștefan cel Mare.
Dinamo – FC Botoșani se joacă duminică, de la ora 20:00, în Ștefan cel Mare, în ceea ce va fi un meci vital pentru șansele și așa mici ale „câinilor” la play-off. Înaintea partidei, Dinamo e pe 11, cu 28 de puncte, și are de recuperat șase puncte față de Poli Iași și Viitorul în ultimele trei etape. FC Botoșani stă mai bine, cu 32 de puncte, iar un succes ar duce-o direct pe locul al cincilea.