Dinamo fără apărare!** Cum au arătat „câinii” în amicalele din Antalya!

Dinamo a remizat ieri cu Genclerbirligi (1-1), printr-un
gol reușit cu trei minute înainte de final de Andrei Cristea. Dacă
sâmbătă echipa rezervelor a câștigat facil cu LASK Linz (2-0),
titularii au rămas ieri datori.

Au dezamăgit în special cei din apărare, compartiment unde au
„strălucit” gafele lui Cosmin Moți, extrem de slab în duelurile unu
la unu, și absența repetată din joc a fundașului Cristi Pulhac, pe
a cărui bandă s-au creat peste 70 la sută dintre acțiunile
turcilor. Iată descrierea detaliată a evoluției „câinilor”,
structurată pe compartimente.

Apărarea.
punctul vulnerabil al lui Dinamo

La fel ca în primul meci, fundașii au fost salvați de o intervenție
providențială a portarului, de data aceasta Dolha parând șutul lui
Kahe (min. 33). Din lanțul de erori al defensivei s-au remarcat
gafele lui Cosmin Moți, care a și provocat penalty-ul turcilor, și
„bulevardul” creat de Cristi Pulhac pe partea stângă.

Linia
mediană. Adrian Cristea a fost surpriza
plăcută

Mijlocașii nu au reușit să creeze multe faze periculoase pentru
atacanți. În faza defensivă, noul cuplu de închizători Mărgăritescu
– N’Doye s-a descurcat destul de bine, însă cei doi au participat
puțin la construcție. Joc lent și previzibil al mijlocașilor,
salvați de plusul de imaginație al „Prințului”, dar și de
„artificiile” lui Ianis Zicu, care a intrat spre final.

Atacul.
Cel mai bun compartiment!

Chiar dacă nu au avut multe mingi la dispoziție, titularii M.
Niculae și Cl. Niculescu au hărțuit permanent defensiva adversă,
fiind poate cei mai combativi dinamoviști. Vestea bună: Andrei
Cristea este al treilea atacant care înscrie pentru Dinamo. O veste
excelentă pentru antrenor, care își va alege cu greu titularii
returului.

„Așa sunt meciurile astea, dificile. Pentru noi nu este
important rezultatul, ci pregătirea. Acumulăm foarte mult. Vrem ca
rezultatele bune să fie în meciurile oficiale”

Andrei Cristea, atacant Dinamo


NERVI
Tălnar i-a băgat în ședinț
ă
Cornel Țălnar și-a certat elevii, la finalul meciului cu
Genclerbirligi, în vestiarul echipei. Majoritatea țipetelor
tehnicianului, extrem de nervos, potrivit martorilor, i-au fost
adresate fundașului Cosmin Moți (foto), care a provocat lovitura de
departajare a otomanilor. Nici Zicu nu a scăpat de reproșuri,
Țălnar somându-l pe machidon în timpul meciului să dea drumul mai
repede la minge. Gestul a fost comentat imediat de fotbalist, care
nu a ezitat să îi răspundă antrenorului, argumentându-și
decizia.

CANTONAMENT
Blocați de oi în
Turcia

Probleme inedite pentru Dinamo în Antalya. La finalul meciului cu
Gencler (1-1), autocarul dinamoviștilor a fost blocat câteva minute
bune în drumul spre hotel de o turmă de oi. Motiv bun de amuzament
pentru fotbaliști, care au făcut mai multe analogii savuroase între
cornute și eterna rivală Steaua.

AGRESIV
Marius Niculae face legea pe teren

Marius Niculae (foto, în alb-roșu) a fost din nou cel mai periculos
dinamovist pentru fundașii adverși. „Săgeată” a fost și la meciul
cu Genclerbirligi la un pas de a sări la bătaie, fiind
protagonistul unui schimb dur de contre cu apărătorii adverși. La
unul dintre contacte, arbitrul a fost nevoit să întrerupă jocul,
după ce turcii au sărit să îl apere pe Ilhan Eker, căzut la pământ
de un tackling al atacantului. De altfel, vârful de atac al
„câinilor” a făcut victime și în amicalele din Antalya,
determinându-l atunci pe secundul Ionel Ganea să exclame: „Cred că
ăstora le e frică de tine acum!”.

CRITICI
Au acuzat
arbitrajul

Prestația brigăzii de arbitri coreene din meciul cu Genclerbirligi
(1-1), i-a enervat pe roș-albi. Dinamoviștii au acuzat că
„fluierașii” au lăsat jocul prea liber, nesancționând intrările
uneori extrem de dure ale turcilor. „Ce fac ăștia aici? Dacă se
accidentează cineva? Aici nu e ca la ei la karate”, au fost unele
dintre replicile auzite dinspre banca de rezerve a „câinilor”.
Dinamo a fost una dintre cele mai dezavantajate echipe și în Liga
I, în turul campionatului.

Publicat: 01 02. 2010, 02:00
Actualizat: 01 02. 2010, 02:00